Am citit aici că spanglish-ul românesc are deja o denumire – rumaniola. Adică acel amestec (ca să nu zic “acea mezclă”) de română cu spaniolă pe care îl folosesc românii care sînt sau au fost plecaţi în Spania.
De foarte multe ori ne-am confruntat cu situaţii în care conaţionali de-ai noştri, proaspăt veniţi din Spania, “uită” pur şi simplu cuvintele din limba română şi le găsesc pe loc un “corespondent” în limba spaniolă. De exemplu în loc de cadou, aceştia folosesc termenul “regalo”: “Am fost în oraş să cumpăr nişte regalos”, în loc de card, “tarjeta”: “Nu mi-a mers tarjeta la metrou”, în loc de banalul “Bună ziua”, “hola”. Noul dialect al românilor a intrat şi în atenţia autorităţilor care au dezbătut la Alcala de Henares tema: “Limba maternă, valoare fundamentală ce nu trebuie pierdută”. sursa
Adevărul e că e penibil rău să auzi propoziţii genul “Mă duc în oraş de compra”, “Am găsit aparcamiento destul de aproape”, “Am disfrutat de ziua liberă la maxim”, “Au melocoton în ofertă la Mercadona”, “Ai văzut ştirea cu pederastul ăla?”, “Îmi dau cu leche corporal”, “E atasco pe autovie din cauză că sînt obras” ş.a.m.d. Eu ca să vorbesc aşa, trebuie să mă prostesc.
Oare de ce se poceşte comoara noastră în adîncuri înfundată?
Hasta la vista!