Monthly archives: November, 2008

Jurnalista genială

Florin m-a pus în temă în legătură cu un articol apărut în sfînta zi de 9 noie în ziarul Adevărul. Autoarea acestuia, Claudia Vidican, ţine să sublinieze exagerat de mult genialitatea unui tînăr muzician român. Nu contest valoarea profesională a tînărului interpret, ba din contră, felicitări pentru tot ce a acumulat pentru vîrsta lui, dar …

România nU.E.

Despre nesimţirea companiilor de comunicaţie din Spania s-ar putea scrie enciclopedii întregi. Eu voi spicui exact ce e cel mai important. După ce că au nişte tarife enorme, acum le mai şi cresc. Nu folosesc serviciile de telefonie oferite de Telefonica pentru a suna în România. De cînd am telefonul meu voIP, nu-mi mai trebuie …

Genialitatea iberică

Am trăit s-o aud şi pe asta. Cum poate să te sune un om care organizează un concert de muzică clasică să te întrebe dacă CV-ul pe care i l-ai trimis este adevărat? “Chiar a fost în Statele Unite să studieze?” “Serios?” “Nu e minciună?” Asta ca să vedeţi şi voi gradul (sau mai bine …

Cine vine la Festival?

Este vorba de singura manifestaţie muzical-culturală de anvergură din Bucureşti – Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu”, ce se va desfăşura între 30 august şi 26 septembrie 2009. Ediţia a XIX-a este desfăşurată sub acelaşi înalt patronaj al Preşedintelui României, care şi la timpul respectiv va fi tot Băse. MCC îşi bagă codiţa la organizare, …

Cît mai costă benzina

De obicei fac plinul la maşină. Nu-mi place să pun cu ţîrîita de 20 € ca peste 200 de kilometri să fiu din nou la pompă. Consumă ca naiba maşina asta, în condiţiile în care merg mixt. Bag benzină numai de la Repsol pentru că e recunoscută ca fiind cea mai bună şi pentru că …