Cînd eram mic, obişnuiam să mă rog în fiecare seară. Super Mamaee, cum era unguroaică zbir, nu mă lăsa să mă culc pînă nu-mi spuneam Tatăl nostru atît pe româneşte, cît şi pe maghiară. Pînă într-o zi cînd m-a năpădit rasismul şi am decis că nu mai vreau să vorbesc neam ungureşte. O decizie proastă, avînd în vedere că pînă la 6-7 ani vorbeam fluent. Acum, în afară de două înjurături şi cinci cuvinte formale, nu mai ştiu absolut nimic.

Am rămas apoi cu rugăciunile în română. Mai învăţam cîte ceva la ora de religie, mai puneam în practică seara acasă. La un moment dat ajunsesem chiar să am tot soiul de tabieturi legate de rugăciunea de seară, trăind cu impresia că şi mîine o să-mi meargă la fel de bine ca azi dacă-mi spun rugăciunea exact cum am făcut-o aseară. Cît despre rugăciunea înainte de masă, nu am însuşit-o şi nici nu mi-a fost implementată. Am fost părtaş de cîteva ori la astfel de rugi şi mulţumiri pentru hrana Lui Dumnezeu, lucru care nu mi s-a părut deranjant.

De cînd s-a dus Mama, am renunţat. Şi probabil că aş face la fel ca toată lumea, să mă reapuc să mă rog cînd sînt în mare rahat.
Dar voi? Vă mai rugaţi înainte de culcare?