Eram în Germania, la Corina, dar Corina cică nu mai stătea la vila ei superbă, ci într-un bloc normal la parter, fix ca la Bucureşti. Ajung, mă îmbrăţişez cu ea, bine am venit, bine te-am găsit, lugu-lugu. “Hai s-o vezi pe Mamaee”, zice Corina. Intru în bucătărie să o văd, era la masă cu Naşu’, “Mamaee, ce bine arăţi”, după care mă pomenesc într-o cameră de zi cu un ecran mare de televizor la care urmăream un ditamai meciul din Bundesliga. Apoi apare în cadru Enrique (colegul meu de la vioară) care admira pereţii casei. Mă uit şi eu cu stupoare la ei, nu era nimic deosebit, cînd dintr-odată văd un ditamai scarabeul verde cum se plimba nestingherit pe după un tablou, ocazie cu care am aflat că deja înnoptasem acolo cu o seară înainte. Şi atunci mi-a picat mie fisa ce lighioană era de fapt responsabilă de pişcătura mea de sub ochi.

Ceea ce m-a bucurat enorm însă a fost apariţia Mamei mele în peisaj, numai că nu-mi aduc aminte exact cum s-a întîmplat. Cert e că m-am trezit întipărit în cap cu un zîmbet de la ea şi cu o stare mai mult decît pozitivă. Ştiu că era bucuroasă că mă vede. Şi eu la fel. Coincidenţă sau nu, mîine ar fi împlinit 57 de ani.