Un mic experiment

Se tot vehiculează din moşi-strămoşi ideea că de sărbători haideţi să fim mai buni cu ceilalţi, cu toţii şi cu noi, deopotrivă. Dar, de fapt, ce înseamnă bunătatea asta? Cum se materializează? Cine e ea? Cum arată?

Cadourile.
Un pretext minunat de cheltuială, poate cel mai la modă din toate timpurile. Tot timpul de Crăciun sîntem (sau nu) nevoiţi să ne batem creierii cu ce să le cumpărăm rudelor, prietenilor, cunoştinţelor. Întrebi pe unul, pe altul, pe la colţuri, în caz de vrei să faci vreo surpriză, ce cadou să-i cumpăr lui cutăriţă, ce i-ar plăcea, ce are nevoie. Şi foarte rar se întîmplă ca cineva să te ajute efectiv cu un răspuns pe măsură. Şi de ce să-i iau taman acum? Conştiinţa lui oare e încărcată la fel ca a mea cu ce să-mi cumpere mie? Pe el îl interesează dacă eu am nevoie de ceva? Poate că da, dar de cele mai multe ori, din ce în ce mai des, răspunsul e “nu”. Atunci eu de ce să-mi bat capul să fiu mai bun cînd pot să fiu mai rău?

Colindătorii.
Tradiţia spune să-i primeşti. Ok, n-am nimic împotrivă. Dar îi primesc pe ăia care nu vin la făcut ciubuc şi care chiar vor să-mi transmită Crăciun fericit şi un An Nou îndestulat. Să simt că o fac din suflet, că vin cu ceva nou la uşa mea şi că mă urează aşa cum i-aş ura eu. Dar trebuie să fim buni cu ei şi să-i primim că altfel o să ne meargă rău tot anul. Întotdeauna mi-au plăcut copiii care veneau singuri şi colindau, nu grupurile care cîntau care cum, aiurea, fals, uneori neştiind nici versurile de la Steaua sus răsare. Îi admir pe amărîţii ăia care-ţi sună la sonerie, cîntă şi, normal, iau ei toţi covrigii şi caşcavalul. Dar cînd îţi vine o gaşcă de derbedei, la care stai cu teamă că or intra în casă să-ţi ia nu-ştiu-ce de prin hol şi o mai dau şi pe pustiu, îmi vine iarăşi întrebarea: de ce să-mi bat eu capul să fiu mai bun cînd pot să fiu mai rău?

Telefoanele şi mesajele.
Nu există an în care să nu apară ştire la televizor despre cîte telefoane au dat românii de sărbători sau care sînt cele mai la modă mesaje cu “fie ca!” Dorinţa asta nebună de a ne ura tot felul de ciudăţenii a luat din ce în ce mai multă amploare în ultimii ani. E drept că lumea deja s-a plictisit de aceleaşi urări tradiţionale şi caută să fie inventivă. Adevărul e că sînt unele texte care sînt geniale, de stai şi te gîndeşti cine ar fi putut să născocească aşa o idee. Şi totuşi, ajungi în pragul Crăciunului, în prima zi, a doua, ajun de An Nou, revelion, 1 ianuarie şi faci o socoteală: cîte telefoane şi mesaje ai primit?  Sau hai să reformulez: telefonu-i telefon, dar cîte mesaje dedicate ţie personal ai primit? Nu din-alea “send to all”. Mai puţine ca în anii trecuţi sau mai multe? Şi atunci de ce să-ţi baţi tu capul să fii mai bun cînd poţi să fii mai rău?

***

Răspunsul e foarte simplu: pentru că NU POŢI. Eşti om bun şi aşa ai fost dintotdeauna. Te gîndeşti mereu la ceilalţi poate mai mult decît la tine. Vrei ca toată lumea să fie fericită în jurul tău, să nu superi pe nimeni, iar pacea mondială să-ţi fie călăuză. Dar pînă cînd? Tu eşti aşa şi vei rămîne aşa mereu. Dar ceilalţi pe care îi ştiai că sînt la fel ca tine, că vibrează nestingherit în acelaşi mod, că se mulează pe sufletul tău, oare ei mai sînt la fel? De ce s-au îndepărtat? De ce s-au izolat faţă de tine? Ai făcut tu ceva greşit? NU! Pentru că tu eşti la fel şi odată ce-ai fost învăţat într-un fel, nu te mai schimbi foarte uşor. Însă timpul nu e deloc pierdut.

Aşa că de ce să fim neapărat mai buni de sărbători cînd putem să fim mai răi? Mai răi cu răutatea, mai nepăsători cu nepăsătorii, mai ignorant cu ignoranţii, mai duşman cu duşmanii? Pentru că tu ştii că eşti bun în tot restul anului cu cine merită. O arăţi mereu şi nu trebuie inventat Crăciunul sau vreun alt praznic împărătesc ca să-ţi accentuezi personalitatea (sau să ţi-o schimbi). Oamenilor răi tu nu le poţi face nimic, are cine să se ocupe de ei. Tu fii bun cu tine însuţi/însăţi, simte-te bine ca de sfîrşit de an şi început de altul, sună şi dă mesaje cui simţi cu adevărat sau, foarte bine, pune un status gen “La mulţi ani pentru toată lumea!” ca să nu zică restul că ai uitat de unde-ai plecat. Şi ei vor face la fel şi nimeni nu o să le zică ceva. În niciun caz nu vei fi tu acela. În final, faza e ciclică. S-a întîmplat şi anul trecut, se va întîmpla şi acum şi în viitor. E aceeaşi chestie ca la Ziua Îndrăgostiţilor. Nu e nevoie de o zi specială ca să arăţi iubitului/iubitei că îl/o iubeşti. Ai tot anul la dispoziţie. Ai toată viaţa la dispoziţie. La fel cum ai tot anul şi viaţa la dispoziţie să fii mai bun, nu numai acum.

Aşa că, de data asta, hai să încercăm un mic experiment şi să fim mai răi. Cu siguranţă nu o să ne iasă. Dar pînă la urmă ce mai contează? Fie ca tuturor!

Similar Posts:

Despre căldură şi papanaşi
De ce vrei să îţi iei un smartphone ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *