Aşa a arătat ultimul zbor El Al cu un Boeing 747

Imaginaţi-vă că vă urcaţi în avion, vă aşezaţi confortabil pe scaun, aşteptaţi să decolaţi şi auziţi în difuzoare următorul anunţ:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor, şi bun venit la bordul aeronavei Boeing 747 cu destinaţia Tel Aviv. Durata zborului de astăzi va fi de aproximativ 5 ore. Ştim că în mod normal un zbor Roma-Tel Aviv nu durează mai mult de 3 ore, dar astăzi, în mod cu totul şi cu totul excepţional, dat fiind faptul că este ultimul zbor operat de compania noastră cu o aeronavă de acest tip, piloţii s-au gândit să deseneze un avion pe cer.

Şi toate astea în condițiile în care avionul deja pleca cu o oră mai târziu. Oare ce ar spune Geanny al nostru la auzul unei asemenea veşti? Ce discurs “elevat” i s-ar năzări să poarte deodată cât să-l audă tot poporul din ditamai namila de avion (inclusiv ăia de la etaj)? Cum i s-ar menţine intacte atâta timp salata aia de boeuf, cârnaţii şi murăturile alea aranjate meticulos în bagajele de rafie de la cală? Adică după ce că mai şi pleacă cu o oră mai târziu, mai face şi două ore-n plus că li s-a sculat lor acuma să se dea în spectacol şi lui să i se strice mâncarea.

Noroc că Geanny nu zboară de la Roma la Tel Aviv cu 747. Şi nici nu o să mai zboare, sărăcuțul de el, pentru că ieri a avut loc ultimul zbor efectuat de El Al de o astfel de aeronavă, după aproape jumătate de secol. Iar, ca să marcheze acest moment la înălţime, în afara faptului că zborul a avut numărul LY1747, piloţii au ales ca deasupra Mării Mediterane, undeva la sud-vest de Cipru, să coboare la aproximativ 10000 de picioare (~3000 m), să reducă viteza de deplasare în jurul a 350 de km/h şi să deseneze pe cer asta:

ly1747

După care s-au îndreptat către destinaţia finală, TLV (playback-ul aici). Cu această ocazie, El Al a scos din uz aeronavele comerciale de tip 747, pe care le va înlocui cu modele mai economice de tip 787 şi A350. Aceasta nu a fost prima oară când un avion desenează ceva pe cer. Au mai existat două cazuri mai cunoscute în care un A380 a desenat un brad cu ocazia Crăciunului, tot felul de alte avioane, sau chiar şi inimioare de Valentine’s Day, dar în zboruri de test şi agrement. Pe Geanny, însă, vom continua să-l întâlnim la bordul altor aeronave, la fel de preocupat de soarta proviziilor sale preţioase.

Similar Posts:

Eddie Murphy nu va mai prezenta Gala Premiilor Oscar din 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.