Ţi-e sete de muzică ? Bea o apă plată la a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu

Pentru cei care nu sînt la curent cu viaţa artistică bucureşteană, aflaţi că de cîteva zile a început Festivalul Internaţional George Enescu. Nici de data asta nu am apucat să văd nimic, chiar dacă ultimele zile de vacanţă s-au suprapus cu începutul manifestaţiilor dedicate acestui eveniment de anvergură. Oftica pe care o am este la fel de mare, motivul fiind reprezentat din nou de faptul că nu pot vedea live mari ansambluri camerale şi orchestrale ale lumii, dirijori nemaipomeniţi şi solişti de geniu.

Mi-aduc aminte cînd încă eram plod pe tărîmuri ce mai mergeam la toate concertele de la Sala Palatului din cadrul festivalului şi ce diferenţă uriaşă era între orchestrele de la noi şi cele din afară. Cum în România este foarte frumos, elevii, studenţii la muzică, precum şi angajaţii instituţiilor culturale aveau intrare gratuită la concerte pe baza legitimaţiilor (acum am înţeles că sînt nişte liste, dar cu puţin tupeu se poate intra şi dacă nu-ţi apare numele acolo). Am şi cîntat la un moment dat la ediţia din 2005 cu Orchestra Naţională Radio şi Nigel Kennedy. Apoi bye bye.

Vă recomand să mergeţi la toate concertele. Chiar dacă Sala Palatului este jalnică din punct de vedere al acusticii, sunetul fiind amplificat prin boxe, merită banii să vezi un Daniel Barenboim cu Staatskapelle Berlin, un Valery Gergiev, un Christian Zacharias (la Ateneul Român – acustică superbă), un Vadim Repin, un David Garett, un Zubin Mehta şi mulţi, mulţi alţii. Iar dacă setea de muzică nu ţi se stinge aşa de uşor, poţi încerca cu o cutie de apă plată cu logo-ul festivalului.

Similar Posts:

De ce să (nu) îţi dai copilul la şcoala de muzică ?
Metronom WTF

Comments 2

  • Apa enesciana cu gust de festival ti-a fost facuta cadou de un norocos de pe liste? Sau ai avut pile prin Staff?

  • am baxuri.. de ce oare :)oare cineva lucreaza la tetra pak?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *