Testament

Un parteneriat încheiat recent mi-a adus aminte de un tricou din frageda-mi pruncie. Se întîmpla la sfîrşitul mileniului trecut, cînd purtam fără nonşalanţă o bluză neagră cu mînecă lungă, pe care erau imprimaţi 5 oameni, un text şi o inimă străpunsă de anumiţi spini. Era vorba de ceea ce vedeţi în imaginea alăturată, adică trupa Testament. Şi într-o bună zi mi-am pus eu bluzonul respectiv şi m-am dus la şcoală.
În acea zi am avut toate materiile din lume, dar şi sport. Iar la această disciplină dispuneam de o profesoară pasionată de religie şi obsedată de influenţa dracului în zilele noastre. De la ea am învăţat tehnica tăierii codurilor de bare, care începuseră să apară pe caietele dictando, de mate sau de muzică, şi care reprezentau cifra diavolului 665 bis. Şi, vezi Doamne, purtau ghinion. Eu nu le-am tăiat şi, ca dovadă, fără orice urmă de modestie, mă mîndesc cu faptul că dintr-a VIII-a pînă-ntr-a XII-a am luat numai premiul I. 

La sport ne schimbam ţoalele. Calvar, puţea a ciorapi fierţi şi a ciorbă de abibaşi. Am ajuns la oră, fluturîndu-mi tricoul de rocker cu mîndrie şi prejudecată. Numai că profa de sport a avut grijă să-mi tragă o judecată şi mai mîndră referitoare la “porcăria aia de pe tricou”. “Să nu mai vii niciodată cu el aici! Şi mai ales, să nu-l mai porţi niciodată!”, au fost îndemnurile ei pacifiste îndreptate asupra-mi. Că are inima aia împunsă de spini, şi că nu e bine, şi că bla bla. M-am întristat, pentru că era singurul bluzon care-mi transmitea o atitudine ţanţoşă şi fercheşă. Habar n-aveam eu pe vremea aia că Testament e o trupă de rock din-ăla cu 7 morţi, 12 răniţi şi peste 40 de persoane date dispărute în fiecare melodie a lor. Mie-mi plăcea că era negru, grosuţ şi că desenul era şmecher.

Similar Posts:

Ăştia sînt copiii din ziua de azi
Statistică proprie

Comments 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.