Supratitrarea de la operă

Ana Maria Ferenţ, această Ana Maria Ferenţ a zilelor noastre, a fost invitată la Capatos acum două seri. Pe lîngă subiectele de profund interes spiritual, s-a strecurat şi o chestiune legată de subtitrări, în contextul istoric al unui concert ce urma să aibă loc. Blondina cîrlionţată cu părul pubian în formă de V a menţionat mai apoi cuvîntul “supratitrare”. În regulă, numai că starleta a completat şi cu o frază de excepţie: “la operă, mai nou, ştii că e subtitrare […] nu e sub, ci supratitrare”. Ştim cu toţii că Ana Maria Ferenţ a cîntat în cor la operă cînd era mică, iar visul ei era la un moment dat să revină pe scena operei pentru a interpreta partituri celebre precum Boema sau Traviata (de neexclus, avînd în vedere că nu demult am văzut o variantă de la Salzburg a Nunţii lui Figaro, transmisă pe Mezzo, în care un băiat şi o fată apar complet dezbrăcaţi la începutul operei). Totuşi, supratitrarea de la operă nu este ceva “mai nou”, ci “mai vechi”. Asta aşa, pentru cultura generală a unora.