Spiritul civic la volan

M-am dezobişnuit de ţăranii de la volan. M-am dezobişnuit de flashuri, de claxoane, de tăiat faţa altuia, de frîne bruşte, de alte mizerii şi, nu în ultimul rînd, de înjurături. A se consemna: făcute de cei din jur, adică de nenorociţii pentru care sportul lor preferat se numeşte ruşinea de a te numi şofer.

De cînd mă învîrt într-o lume firav mai civilizată decît cea neaoşă, am uitat de toate cele înşirate mai sus. Şi chiar dacă şi ăştia au pramatiile lor, tot nu se compară cu specimenele de la noi de acasă. Există şi aici tot felul de cocalari şi cocălărese (nu le pot numi piţipoance, pentru că aceasta ar presupune un semirang de prinţesă, deci un fir nobiliar, ceea ce, prin definiţie, l-ar avea – deh, sînt monarhie şi toţi sînt fiii regelui; cu toate astea, nu-l au, pentru că sînt nişte ţărănci mahalagioace, iar de restul fetelor, care sînt normale, o să vorbim altădată).

Dar oare care sînt cei mai de temut şoferi din traficul iberic?

Ei bine, fără doar şi poate, posesorii de Seat-uri, aceste Dacii ale lor, mai cu seamă ăştia cu modele mai vechi de Ibiza şi Leon (aduceţi-vă aminte de idioata asta). Şi ei sînt la fel ca noi: îşi bagă penisul în maşini, li se rupe dacă se întîmplă ceva la a lor, că şi-aşa le au lovite şi răslovite.

Apoi în top urmează tot posesorii de maşini de clasă mică: Fieste, Corse, 206-uri etc. În general, modele de dinainte de 2000. Şi ei sînt la fel de cretinozauri, mai ales ăia care poartă şepci la volan, pe care, personal, nu-i suport cu feţele lor de vagabonzi, huligani, traficanţi de droguri şi mai ştiu eu ce. Înţeleg să fii un nobil rasat, cu un aspirator feminin decapotabil, să te doară la banană de toţi şi să conduci cu şapca ta Armani, care te protejează de soarele arzător de pe Coasta de Azur. Dar altfel, nu. Vorba unui prieten: “şapca-n cap, ţigara-n gură, sînt ciumeg, mă doare-n pluă.”

Revenind la spiritul civic din titlu, am ales să denumesc aşa articolul ăsta dintr-un dublu motiv.

În primul rînd pentru că vorbim despre o decenţă imperios necesară la volan, un respect pe care trebuie să-l acorzi partenerului de trafic, aşa cum i-l acorzi unui necunoscut cînd te întîlneşti cu el pe stradă. În fond, e cam acelaşi lucru. Totuşi, chiar dacă se obişnuieşte să dai locul unui bătrîn în tramvai, nu văd cum s-ar traduce asta în trafic, pentru că nu stai niciodată să te gîndeşti că săracu’ omu’ ăla are o vîrstă şi ar trebui să-l înţelegi că nu mai poate fi cum era el în ’60. Bine că lăsăm să se bage piţele, că sigur se vor opri după 50 de metri pe dreapta, se vor da jos la tine, se vor apropia, se vor urca în maşina ta ca să-ţi mulţumească aşa cum se cuvine pentru gestul tău galant.

În al doilea rînd pentru că am un Civic, iar cuvîntul se potriveşte la fix. Nu ştiu dacă şi la voi e la fel, chiar vă rog să comentaţi, dacă aveţi chef, legat de faptul că atunci cînd vezi un model ca al tău, te comporţi altfel. Eu de cîte ori mă intersectez cu o maşină ca a mea, încerc s-o tratez cu mult mai mult respect, avînd în vedere că e o surată. Dacă vrea să se bage în faţa mea, las de la mine. Indiferent dacă e mămică Accord, bunică FR-V sau CR-V, regină Legend, copil Jazz sau bastard Insight, mă port ca un gentleman. E adevărat că e şi o marcă pe care nu prea o întîlneşti pe toate drumurile (mai ales aici). Dar fix aşa mi se întîmplă şi cu cealaltă Fiestă a mea (din 2003, nu dinainte de 2000, deci A NU SE INTERPRETA!!!) şi chiar şi zilele astea, cînd am în teste un Opel, ăia cu “wir leben Autos”. Conduc Honda, sînt drăguţ cu Hondele, conduc Ford, sînt drăguţ cu Fordurile, acum am Opel, sînt drăguţ cu Opelurile.

Numai că nu sînt toţi ca mine. Mai exact toate. Vineri am vrut şi eu să schimb de pe banda 2 pe banda 1, ca să pot să ies pe o bretea, să mă duc la gară. Pe banda 1 era un vagin cu un Civic care nu m-a lăsat nici de-al dracu’ să mă bag cu semnal, frumos, decent, fără să-i tai calea, fără să mă bag brusc, fără să o zdruncin psiho-fizic, exact aşa cum se face aici. Nu, nene, ea a acţionat exact ca o româncă get-beget, cu claxoane, cu flash-uri, că de ce am eu tupeul nesimţit să o întreb prin limbajul trupului maşinii dacă mă lasă să mă bag în faţa ei. Şi uite aşa m-am băgat în spatele ei şi am lăsat-o să-şi facă viaţa. Am şi zis în secunda doi că oamenii ăştia ar trebui interzişi. Şi ar mai trebui să nu-i lase să conducă asemenea maşini frumoase (mînca-o-ar tata pe ea de sexoasă!), să se facă teste psihologice dacă eşti apt sau nu să conduci un anumit tip de maşină, dacă ţi se potriveşte, dacă marca îţi dă acceptul să le foloseşti logo-ul pe stradă etc.

Şi cam atît, că deja încep să aberez. Nu dau niciun sfat la final de genul “fiţi oameni, respectaţi-vă partenerul de trafic”, pentru că pe acest blog intră doar persoane stilate, cu educaţie şi eleganţă desăvîrşită. V-am pupat.

Şi nu uitaţi să răspundeţi dacă şi voi faceţi la fel cu cei care au maşini ca voi.

Similar Posts:

Primul post pe 2012
Colinde din Spania

Comments 3

  • Dap, si noi facem la fel. ;)
    Ba, mai mult, unii facem chiar si cu alte tipuri de masini. Dar (si nu credeam ca o sa zic vreodata asa ceva) condusul in Bucuresti a reusit sa imi rapeasca placerea condusului, ba chiar sa-mi provoace frica. Ma simt de parca sunt intr-un film cu zombie si toti alearga sa ma manance. E stresant si prost. Asa de stresant si de prost incat aproape ca-mi doresc sa nu mai conduc.

  • Aoleo Baicu, ai schimbat imaginea. Criminal =)))))

  • La mine, deja stii ca sunt exact ca tine. Mereu cand vad un X5, sau in general cam orice marca BMW o las sa treaca, ma port f frumos cu ele, mult mai frumos decat cu oricare alta marca. Aia de atunci oricum era o dobitoaca scapata din padure :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *