Din ciclul “spaniolii se pupă pe dos” (am descoperit între timp că şi alte naţii o fac, aşa că se pare că noi cam sîntem pe dos), vă prezentăm azi modul tipic iberic de a (te) gîndi.

Prin urmare, un spaniol cînd stă şi se gîndeşte ce să spună, rosteşte litera “e” repetată la infinit pînă cînd i se aprinde beculeţul.
Ex.: Eeeeeeeeeeeeeeeeeeee, hola. Eeeeeeeeeeeeeee, ¿qué tal?

Un român se gîndeşte în acelaşi fel, dar rostind litera “ă”.
Ex.: Ăăăăăăăăăăăăăăăăă, bine. Ăăăăăăăăăăăăăăăă, tu ce faci?

Sînt total interzise influenţele interlingvistice pentru că majoritatea populaţiei Spaniei are dificultăţi în pronunţia cu acurateţe a literei “ă”. Aşadar ei rămîn cu “e”-ul lor iar noi cu “ă”-ul nostru, pe care-l punem chiar unde ar trebui să fie “e”-ul lor. Dar, cum am spus deja că fără influenţe, îl lăsăm că merge şi-aşa. Gramatica doare. Ăăă, pardon, doară.