Simţuri şi tînjiri
Iar lepÅŸe… AÅŸa cum aÅ£i văzut, nu prea mai am ce comunica lumii întregi prin această poartă denumită blogocilindru, aÅŸa că două lepÅŸe comprimate egal un articol în plus, astfel exersîndu-mi ÅŸi perfecÅ£ionîndu-mi tastatul pe de o parte, iar pe de alta obosindu-mi ochii ca să dorm forÅ£at.
Aşadar şi prin urmare, leapşa 1 (în ordine cronologică) a fost reperată aici, în blogul Adei, în care m-am prins eu că cele cinci întrebări tratează fiecare cîte un simţ uman: gust, văz, tactil, miros şi auz.
1. Ce te face să-ţi lingi degetele (şi nu numai)? Şi nu numai ce?! Hai că a fost bună asta. Orice e bun, de obicei cu sos, care cere lins de degete. De exemplu, din meniul recent introdus în alimentaţia-mi sporadică, o paella mă face să-mi ling degetele.
2. Ce-ţi încîntă ochii? Orice e frumos, plecînd de la o operă artă şi ajungînd la o femeie. Şi mai sînt nişte ciudăţenii care mă încîntă involuntar, ca: trenurile, avioanele, megastructurile, natura, muntele, marea, peisajele etc.
3. Ce-ţi place să atingi? Orice buton, ca să văd eu ce face.
4. Ce mirosuri te încîntă? De mîncăruri delicioase, desigur, de parfumuri mişto, dar îmi place şi mirosul de benzină, de gaze de eşapament, de şină de cale ferată sau al unui chibrit abia aprins.
5. Ce-Å£i încîntă urechile? Brahms în special. Åži mulÅ£i alÅ£ii. A, ÅŸi ceva frumos ÅŸoptit…
***
Cea de a doua leapşă vine de la Lala lelule lilelole lulu la lali lălulo lililolalălîîîî. Şi zice aşa: tu după ce tînjeşti?
Păi, întotdeauna am tînjit după linişte. Atît exterioară, cît şi interioară. Pentru acest lucru aproape intangibil, trebuie să tînjeşti după lucruri mai mici, dar însemnate, anume: o casă la munte, undeva izolat, pe marginea unui lac, într-o păşune înconjurată de copaci înalţi. Apoi un loc de unde să pot admira atît răsăritul, cît şi apusul soarelui. Şi o maşină de teren care să mă ducă acolo. Şi o familie fericită şi sănătoasă.  Hai că am înnebunit, deja o iau razna, e clar.
Amîndouă lepşele merg la Sufleţica, Piupiu, şi Iulia, iar Ada şi Lala fac schimb de lepşe, Ada luînd leapşa doi şi (tra)Lala leapşa unu. S-a-nţeles?



doua ma?doua?
pai ce? eu am nervi de chestii din astea?
Gata, sa traiti, s-a-nteles!
Se rezolva mai pe seara!
O zi faina!
Am inteles, vom executa (eu si cu mine… ca singura nu poci, am nevoie de sfaturi)!
Cu cea mai mare placere
Ada, o sa citesc ce-ai scris 
[...] at 10:58 am (Cotidiene, De toate pentru toti, Leapsa, Nebunii de-ale mele) (idei, iubire, vise) Naicu are grija sa nu ramana dator si-mi mai paseaza cate o leapsa. Oricum, am onorat-o tarziu asa ca nu [...]