“Şi viaţa merge înainte…”

Acestea au fost cuvintele mele după ce m-am dezmeticit un pic după ce s-a întîmplat săptămîna trecută. Ştiu şi locul unde s-a produs, undeva între Piaţa Universităţii şi Armenească, fix la auzul unei ambulanţe care se afla în misiune. În acel moment mi-am dat seama de micimea universului meu sau al fiecăruia dintre noi. Sîntem ca nişte rotiţe care învîrt un ceas mare, simple mecanisme mai mult sau mai puţin importante, care fac ca acest orologiu (numit Pămînt) să meargă mai departe şi cu bune, şi cu rele.

Similar Posts:

Romgleza din avion
Primul McDonald's

Comments 3

  • Merge, merge inainte…dar asa suntem construiti. Ca avem suflet sau nu, ca suntem efemeri sau eterni, mergem inainte. Exista explicatii sau nu, banuiesc ca nimeni nu este in stare sa ni le dea.
    Si tot mergem inainte, cu scop sau fara – probabil in urmatoarele “vieti” nu vom cunoaste perceptia asupra timpului sau suferintelor, probabil, nici asupra micilor bucurii.
    Cu amprenta sau nu, cine isi aminteste de cel care a inventat roata?
    Pana una alta, perceptia noastra despre timp este ca… le vindeca pe toate.
    Ai grija de tine.

  • Mno, bine te-am regăsit şi numai foarte bine să-ţi fie! Azi eşti mai puternic decât ieri, mâine vei fi mai puternic decât azi.
    O săptămână frumoasă!(*)

  • Da. Si nimanui nu ii pasa de noi. De fapt si de drept. Fiecare e pe cont propriu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.