Sfîrşitul primei părţi

Că despre vacanţă este vorba. Partea a doua (cea băştinaşă) începe acum.

După mai bine de 6000 de km parcurşi pe îndelete în autoturismul proprietate personală, am tras o concluzie uluitoare: afară e mai mişto, acasă e mai original. O singură dorinţă am pentru ţara asta: asfalt. Vreau şi eu să mă duc pînă în cucuieţi şi să mă întorc pe cealaltă parte a lor pe un drum asfaltat, fără gropi şi cu semne de circulaţie (deh, maşină fragilă).

M-am dus pe un munte în ţara aia tehnologizată şi am zis să mă iau după Jana (numele de cod al gepeseului) şi să cobor pe alt drum pe care îl arăta ea, ca să ajung la un lac. Fraţilor, încăpea o maşină jumate, nu avea o groapă şi era mai asfaltat ca Transfăgărăşanul. Şi da, era drumul din penis, pe care o luau 3 maşini pe zi ale ălora care stăteau pe acolo (aşa-zişii ciobani/ţărani de la noi din vîrful muntelui).

Şi încă una şi mă duc: nemţii sînt mai ţărani ca acum 5 ani.

pîsî: voi reveni cu amănunte, poze, chestii, socoteli; deocamdată mănînc şi eu o merdenea cu un iaurt de băut neaoş.