Limita de viteză pe autostrăzile spaniole va scădea de la 120 la 110 km/h

Ceea ce părea doar un zvon, iată că s-a adeverit. Începînd cu 7 martie 2011, viteza maximă admisă pe autostrăzile din Spania va fi de 110 km/h, în loc de 120 km/h. Măsura a fost luată, chipurile, pentru a scădea consumul de energie şi nu pentru siguranţa traficului, a asigurat ministrul de interne. Asta în timp ce în Germania rămîn în picioare porţiunile de autostradă în care poţi să-i dai blană nestingherit. Pentru a pune în practică măsurile de scădere a vitezei, se vor aplica abţipilduri cu 110 peste semnele deja existe cu 120, şi asta pentru că un semn costă aproape 500 de euro, lipicioasele costînd mult mai puţin (~ 250.000 de euro toate). Nu era de ajuns cît de mare e Spania şi cît amar de timp faci cu 120 la oră dacă vrei să mergi dintr-o parte într-alta. Că drumuri au, slavă Domnului, şi unele sînt chiar bune. Dacă mergi din sud către Madrid, ajungi la un moment dat pe nişte porţiuni de 15-20 de km în care şoseaua e perfect dreaptă, fără nicio curbă. O să fie foarte interesant de plictisitor. Aşteptăm măsuri precum să închidem lumina la 10 seara, să cumpărăm mai puţină mîncare, să facem maxim 3 duşuri pe săptămînă şi alea cu apă rece şi lista ar putea continua.

Mi-adusei aminte şi de un banc cu ocazia asta. Mergea un american cu un Ferrari şmecher cu mare viteză pe autostradă. Deodată întîlneşte un semn cu SPEED LIMIT 50. Începe să-njure, să-şi bage, să-şi scoată. Se conformează şi o lasă la 50. Mai merge ce mai merge şi dă de un semn cu SPEED LIMIT 30. Iar înjură, scuipă, blesteamă, drumul n-avea nimic, era perfect. Iar n-are ce face şi bagă 30. Iară merge ce mai merge şi dă de un semn cu SPEED LIMIT 10. Îşi iese din minţi, urlă, zbiară, de ce or fi pus ăştia limită 10 cînd drumul nu are nici lucrări, nici nimic. Îşi continuă drumul enervat şi ajunge la un moment dat în faţa unei plăcuţe pe care scria WELCOME TO SPEED LIMIT!

Similar Posts:

Cum se dă restul ?
Salata bulgărească

Comments 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.