M-am săturat de-atîtea ştiri legate de românii care fură în Spania. Ieri am citit despre trei conaţionali care au fost prinşi fix aici în oraş furînd haine de la magazinele din centru. Apoi, aseară am fost să beau o cafea la o terasă şi, intrînd în vorbă cu chelneriţa pe subiecte prestigioase precum brazii de Crăciun, nu ştiu cum naibii veni vorba de hoţi. Şi primul lucru pe care l-a scos din gură a fost de o ştire de ieri de la televizor despre cum au prins lîngă Madrid nişte români care furau cupru de la liniile de cale ferată. Răsfoind comentariile articolului care trata acelaşi subiect, dar în cotidianul El País, am găsit unul care zice:

“să-i trimită în sînge înapoi în ţara lor cît de repede [...] de cînd a venit gunoiul ăsta de oameni în Spania, nu au făcut decît să cerşească, să fure, iar femeile să se prostitueze”

Dacă citim mai bine ştirea, aflăm că afacerea era condusă de spanioli, iar sărăcuţii românaşi erau chipurile folosiţi pe post de mînă de lucru ieftină. Asta nu-i absolvă de vină, fără doar şi poate. Dar pînă la urmă cu ce mă încălzeşte pe mine că şefii erau de-aci? Oamenii văd la televizor o şatră de ţigani români arestaţi pentru furt şi nimic mai mult. Pe retină şi cortex rămîne imprimat de fiecare dată acelaşi calup format din 7 cuvinte în ordine aleatorie: români, ţigani, hoţi, crime, violuri, cerşetori, curve. Bănuiesc că dacă i-ai da unui străin oricare cuvînt dintre ele, ţi le-ar zice automat pe restul de şase. Tripleta de aur (Hagi, Nadia, Ilie) e înlocuită încet, dar sigur de acest septet de căcat. De-a dreptul jenant!

Şi totuşi, am aflat că şi spaniolii fură. Cu dovezi clare. Cum? Veţi afla într-un articol viitor.