Sînt perfect conştient că nu sînt un blogăr cu coloană vertebrală care să-şi trieze vizitatorii şi să le cenzureze limbajul pe alocuri nedemn de prestanţa pe care o impun doar prin simpla-mi prezenţă în online (semilol). Fiind la început de drum în lumea asta şi într-o goană copilărească după cît mai multe comentarii şi vizualizări, de pe urma cărora (a vizualizărilor, să fie clar!) nu mă aleg cu absolut nimic, trec cu vederea anumite derapaje crase de la bun-simţ şi educaţie aleasă doar de dragul celor enumerate mai adineauri. La un moment dat o să se termine şi cu ciumpalacii ăştia, dar îi mai lăsăm o perioadă, mai ales că e criză.

Poate cei mai agramaţi oameni din lume au ajuns aici după ce-au căutat pe Google tot felul de prostii. Tocmai de aceea două dintre cele mai căutate articole de pe Naicu.ro sînt ăla cu vreau să mor şi cum se face laba, la primul dintre ele avînd aproape 200 de comentarii. Multă lume s-a făcut remarcată în urma balivernelor scrise pe propria răspundere în urma apăsării voluntare a butonului de comandă add comment. Cu a lor conştiinţă au ales să se facă de rîs şi să-i facă pe ăştia mai inteligenţi să rîdă de ei. Pentru că chiar aşa e. Mie-mi pare rău pentru ei, săracii, că habar n-au unde să pună o cratimă sau un “i” în plus sau în minus. De aceea aceşti agramaţi ai limbii române sînt exact ca maneliştii, iar ideea de agramaticalitate (parafrazînd un clasic în viaţă) rimează cu principiul de a fi manelist, pentru că asocierea manelist-cocalar este ca un clişeu, nu merge una fără alta. Este practic imposibil să întîlneşti în ziua de azi un cocalar care să nu scrie cu â din a la ânceputul cuvintelor, cu sânt, cu copii mei ş.a.m.d. Acelaşi lucru este valabil şi pentru piţii¹.

Dar există şi excepţii. Tema asta mi s-a năzărit aşa deodată după ce un alt specimen ciudat m-a abordat ieri. Fără niciun fel de alte comentarii, vă las în compania dumneaei (ulterior am aflat că se află undeva între a doua tinereţe şi vîrsta a treia, cred că nici dînsa nu ştie).


¹ – o piţi, două piţii