Am fost nevoit la Bucureşti să închiriez o maşină de la o firmă de profil cît am dus-o pe a mea în service. Bineînţeles, mi-am luat Logan că era ieftin şi să văd şi eu ce e de capul lui. Era alb şi mă simţeam ca un cocalar în cel mai pur stil al cuvîntului. Am ţinut să-mi fac şi eu o poză cu Loganul, dar niciunul dintre cei cu care am interacţionat în cele patru zile nu a vrut să mă fotografieze. Oare de ce?

Maşina nu mergea rău, chiar am lăudat-o la început, dar era a naibii de grea. Abia accelera. Era model full cu geamuri peste tot, oglinzi electrice, dar n-am găsit scrumiera. Avea radio CD. Şi cel mai şi cel mai mă oftic că n-am făcut poză la rezervor. M-am dus în prima seară să-i bag benzină şi am rămas ca liftul între etaje cînd l-am văzut pe pompeur cum a desfăcut dopul şi cu atîta delicateţe l-a agățat cu tot cu cheie de un suport care era pe interiorul uşiţei. Şi ca să termin cu Dacia asta, pe lîngă faptul că mi s-a aprins şi becul de eroare la motor, cînd să o duc în ziua predării o găsesc zgîriată. Ce putea fi mai divin? Cu o zi înainte am lăsat-o la Unirii în parcare ca să iau metroul căci era Jale (aţi sesizat “j”-ul mare). Pe această cale ţin să-l/s-o apostrofez în legătură cu părintele său de sex feminin pe acela/aceea care, în totala-i ţărănime incomensurabilă, a fugit de la locul cu pricina şi m-a uscat şi de garanţie.

Aşa că pentru patru zile cît am cutreierat în lung şi-n lat bulevardele şi străzile, am fost primul şofer total atipic cu Logan alb care nu dădea flash-uri, nu claxona şi nu înjura ca la uşa cortului. Ce finuţ sînt eu…
Odinioară născusem chiar şi un cîntecel: “Vrei maşină de căcat? Ia-ţi Loganul Laureate.” Oare aşa o fi?

Şi la final vă pun o întrebare capcană: credeţi că ăştia de la Dacia au designer/desenator? Dacă s-ar respecta, n-ar lăsa să-şi bată lumea joc de brand-ul lor.

dacia-papuc-naicu