Cît de prieten să fii cu “prietenii” tăi ?

S-a întîmplat la un moment dat să mă confrunt cu o situaţie inovatoare. Un ex-coleg de facultate, cu care nu am avut absolut niciun fel de treabă în afară de un “bună” şi din cînd în cînd cîte un “pa”, m-a abordat prin intermediul reţelei de socializare pentru a-l ajuta într-o problemă. Băiat bun cum sînt, am zis să-l susţin în demersul lui de a încerca să fie din nou coleg cu mine, dar la muncă de data asta. M-am interesat pentru el ce şi cum, l-am pus la curent cu unele mici cancanuri (ca să ştie omul la ce se înhamă), ba chiar am şi fost să plătesc o taxă de înscriere la o bancă din centru, bancă la care nu se poate ajunge orişicum, ci trebuie băgată maşina în parcare la mama naibii, să o iei pe jos pînă acolo, să rezolvi treaba, apoi să te întorci la maşină şi să mai şi plăteşti parcarea. Deci vă daţi seama că a fost o întreagă tevatură, mai ales că era dedicată unui un cvasi-necunoscut.

Ghinionul lui a fost că în ziua următoare întîmplării cu banca, avînd tot dosarul de înscriere în regulă, aflăm brusc că persoanele care nu îndeplineau o anumită cerinţă nu puteau participa la concurs. Asta e, i-am zis că-mi pare rău, că uite ce porci sînt, bla-bla, eram în continuare drăguţ (cum de altfel sînt mereu). Şi el la fel că mersi că l-am ajutat, că nu ştia ce făcea dacă nu eram eu aici, că rămîne dator cînd vin eu în România, să ne vedem etc. Şi mai drăguţ, i-am replicat că nu e nevoie, doar că infima sumă de la înscriere ar fi frumos să fie achitată. Că să stau fără griji, că sigur, că vai, dar cum, se poate…


Am fost şi în România, m-am şi întors între timp. De atunci ăsta n-a mai dat niciun semn. Nu că aş sta în banii ăia (e un rahat de hîrtie roşiatică), dar ideea în sine e deranjantă. Adică pe cînd eram colegi de facultate mai că ne băgam în seamă, acum devenim brusc prieteni virtuali, îmi mai şi datorezi nişte bani şi, mai mult, nişte respect, iar acum ne dăm la fund că ne-am făcut trebuşoara şi nu mai avem nevoie de fraier. Se pare l-am mirosit încă din vremea studenţiei cînd am ales să nu interacţionez prea mult cu el (iată, ştiam eu de ce), dar am zis că mi s-a părut şi totuşi hai să-i acordăm omului o şansă de a se reabilita. Acum îmi dau seama de ce se mai supărau unii că nu-i băgam în seamă şi mă făceau fiţos şi îngîmfat, dar, după cum se poate observa cu ochii liberi, instinctul meu de fată mare nu mă-nşală.

Faza se aseamănă foarte mult cu ce-am mai auzit de curînd de la altcineva care avea un soi de problemă asemănătoare, dar care nu era de rangul celei expuse de mine, în sensul că a presupus doar un add pe feisbuc şi apoi o întrebare: “Ai putea să-mi spui şi mie, te rog, cum este acolo la tine şi ce perspective aş avea dacă…” Atît! Fără bani, fără favoruri, fără nimic. O simplă întrebare la care nu s-a primit niciun răspuns. După luni de zile de la amintitul eveniment, persoana în cauză ajunge să se vadă cu cel pe care l-a întrebat pe feisbuc ce şi cum, luîndu-se fin şi cumsecade de acela: “De ce nu mi-ai răspuns cînd te-am întrebat atunci?” Răspunsul a fost simplu: “Nu ştiam cine eşti.” Replica asta nu putea fi dată decît de un dobitoc veridic, pentru că în situaţia de faţă chiar era vorba de o simplă întrebare pentru formarea unei idei şi nimic mai mult. O banală dovadă de lipsă de colegialitate. Pentru că gradul de nesimţire al unor aşa-zişi hartişti care s-au ajuns, întrece uneori valenţele perceptibilului.

Interesant cum lumea e din ce în ce mai egoistă şi ţine totul numai pentru sine, ca nu cumva altul să ajungă la fel sau chiar mai sus. Eu n-am fost învăţat aşa. Mi s-a spus că e bine să ajut atît cît pot, că după faptă vine şi răsplata. Numai că nu ştiu cît mai e valabilă vorba asta în ziua de azi. Adeseori oamenii cu bun-simţ sînt prea fraieri, din cauza faptului că încă mai cred în anumite valori ale eticii. Însă oamenii cu rău-simţ n-au nicio treabă, îşi văd interesul şi-i doare la bască de proşti. Ştiu, e un paradox, dar cam aşa stau lucrurile.

(va urma)

Similar Posts:

Am o dudă (LXIII)
Mesaj din Santa Fe

Comments 8

  • De cate ori m-ai auzit pe mine ca “facerea de bine e f….. de mama? a? Exact asa am patit si eu. Acum cateva saptamani am avut petrecerea de Halloween. Ne-am strans cativa si am plecat sa ne distram. Cu mine era o fosta colega de servici (stii tu de unde). Culmea ca in aceeasi zi fusese si zi de salariu. Mergem, ne distram si la sfarsit, probabil “colega” respectiva se astepta sa o duc acasa cu masina. Sincer, pe masina mea nu scrie taxi si nici macar nu am stat de vorba pe tema asta. Doar ca eu nu am avut ce face (fata buna cum sunt eu) si o intreb sincer: tu cu ce te duci acasa? Raspunsul vine nonsalant: – pai nu ma duci tu?
    Normal ca am spus nu, i-am explicat ca sunt la 10 minute de casa si nu am chef la 3 de dimineata sa strabat Bucurestiul in doua pt ea. Afara taxiuri erau garla.I-m sugerat sa ia un taxi. O alta replica m-a lovit in plex: – pai n-am bani, ca n-am scos de pe card.
    Cum puii mei? Fusese zi de salariu, lucram aproximativ in acelasi loc, stii ca mergi la petrecere si nu iti scoti 2, 3 lei de cheltuiala. Din nou ma loveste bunatatea si ii spun: – iti pot imprumuta eu pana luni 20 de lei. Zis si facut, toata lumea multumita.
    Au trecut 3 saptamani, banii nu au intrat in cont, la telefon nu mai raspunde, e disparuta si toate chestiile astea pentru suma de 20 de lei. Am tacut, am asteptat,nimic. Saptamana trecuta i-am trimis un e-mail, nici-un raspuns. Nu ca as sta eu in banii aia, dar sunt ai mei in puii mei. Iar gestul in sine ma enerveaza.
    Am prins-o pe facebook si imi raspunde ca a efectuat transferul inca de a doua zi, dar daca nu au ajuns sa ii mai dau o data numarul de cont. Adica, o durea in basca ca chipurile a facut un transfer gresit. Surpriza, nici dupa furnizarea contului banii nu au ajuns. Stie cineva ce metoda sa mai aplic?
    Asta a fost chiar ultima invatatura. Pentru acest gen de oameni probabil ceilalti de buna credinta nu vor mai avea parte de ajutor. Macar daca mi-ar fi spus bodaproste.

  • Actiune de caritate “Azi furam zambete!” 160 de participari virtuale pe Fb , 10 in carne si oase, plus un coleg ( nu nominalizez, cunoastem artistul poporului ) :” Monica, pui si pt mine, tii dau eu dupa !Chiar vreau sa ma implic, este o idee extraordinara, nu-mi vine sa cred ca mai exista astfel de oameni, esti …. etc oda de prea-sla-vi-re! ”
    S-a dus dracu si campania, si tot…. nu ma fac banii aia, dar gestul este de porc!
    Eh, de aia nu se intelege om cu animal… :|

  • un looser

  • Zen quotes: “If you lend someone $20 and never see that person again, it was probably worth it.”

  • dar cat de prieten sa fii cu prietenii neprietenosi care se dau prieteni? si care daca au gasit un potential viitor prieten de buna cuviinta uita chiar de educatia pretinsa si dau cu mucii in fasole??nu cred k e cazul sa reamintesc aici k ce permite legea nu permite buna crestere care ne mandrim k o detinem.sa trecem mai departe? sa ii ignoram sau sa le raspundem cu aceeasi moneda?adica sa facem mishto de ei la greu….si ma indoiesc k daca ii articulezi la corzile sensibile chiar nu se perpelesc in oftica si nu se tavalesc de draci!

  • Nu-ti fa sange rau… Nu atinge, nici jigneste, cine vrea; doar cel ce POATE… Stai comod, cum bine zici: dupa fapta vine si rasplata (de obicei din alta parte). Pune-le cruce si lumânare paralelor, si munca/deranjul sa fie de sufletul cui vrei tu si de norocul tau, si iarta-l. Daca nu-l ierti, se sterge binele din catastiful de Sus, si ramai mofluz.

  • Foarte proaste combinatiile astea pe facebook, in curand o sa incep sa socializez mai putin ca o sa-mi fac gaura in buzunar.

  • Nu, nici macar nu ii solicitasem prietenia feisbuchica respectivului caruia i-am scris. A fost doar un mesaj, o intrebare. Coincidenta ne aduce acum fata in fata saptamanal si ma bucur sa-l vad ca se simte cu musca pe caciula. Sa-i fie de bine, cu ipocritii nu am ce discuta. Voi continua sa ajut oameni necunoscuti daca sunt rugata, nu am ce pierde si ma doare undeva daca voi fi considerata fraiera.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *