Ochiul-rău s-a uitat la mine aseară. Nemaiadăugînd faptul că vineri, 5 febr. 2010 a fost o zi de hîndel în toată puterea cuvîntului, din cauza unor mici chestii ghinioniste, voi trece direct la subiect: deochiul. A început cum începe la toţi (dureri de cap, slăbiciune, stări de vomă etc.). M-am aşezat pe un scaun, stăteam bleg şi mă uitam la oameni. În primă instanţă am pus vina pe oboseala acumulată în timpul săptămînii, pe mîncare, pe drum, pe stres şi pe micile chestii ghinioniste care mă presau mintal. Într-un moment de neaşteptată inspiraţie gîndesc că poate oi fi deochiat (nu ştiu ce-ar putea lumea să deoache la mine, ca fapt divers). Aşezat în continuare pe scaunul acela, am început să mă trag de o încheietură aleasă în urma unei trageri la sorţi şi să spun în minte Tatăl nostru. În mai puţin de 30 de secunde a dispărut toată starea asta. Ptiu, ptiu, ptiu şi mută-ţi fundul.

Altă întîmplare asemănătoare a fost pe cînd trăia Super Mamaee. Tărăşenia s-a petrecut după ce am mîncat ceva atît de bun şi cu aşa o poftă încît în loc să mi se aplece, avea nişte noduri în burtă. Curios era că mai mîncasem aşa ceva, dar niciodată nu am ajuns la stările astea febrilo-transpirative. Ideea genială venită din partea Super Mamaeei a fost să mă întind în pat şi să mă descînte. Pe măsură ce şoptea acolo nu ştiu ce, nodurile începeau să dispară unul cîte unul şi mi-am revenit într-un timp record (la acea perioadă). Deci putem spune că există şi deochi pe fond culinar, care se manifestă după ce mănînci ceva extraordinar de bun şi te deochi pe tine însuţi sau te deoache mîncarea. Altfel nu-mi explic de ce după Tatăl nostru şi frecat noduri pe braţ nu mai aveam nimic.

Eu unul nu mai ştiu ce să cred cu autosugestia, rugăciunile sau superstiţiile astea.