Poveste de spus mai departe (ep. 18)

Aceasta este o poveste care la mine a ajuns la majorat. Firul ei îl citiţi aici. Iar mie mi-a pasat-o Ada. Fie-vă milă, oameni buni, şi scuzaţi întîrzierea.

Ce bine-ar fi ca Gigel s-o sune, asa cum i-a promis! Da, da, sigur o s-o sune. “Aoleu, stai asa! Cum sa ma sune Gigel? Orfelio, tare proasta esti, nu i-ai lasat numarul de telefon!!! Ce sa fac? Cum sa dau de el? Poate il gasesc la…”

… Vanghelion.”
Grăbită, îşi trase o rochie ce-i descoperea spatele plin de aluniţe. Cînd să iasă pe poarta casei bunicului ei, dădu nas în nas cu colindătorii care veneau cu Pluguşorul.

– Săr’na, zise unul dintre ei care părea şeful, roşu la faţă, gras, cu un fes cu Dinamo şi trening cu Poli Timişoara. Primiţi cu Pluguşorul?

Cînd îl văzu, Orfeliei îi sună pe loc în minte un duo de fagot şi mezzosoprană din Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii Române, interpretînd imnul cîinilor roşii. Începu să fredoneze mai fals ca melodia de la instalaţia de brad pe care o cumpărase din Obor. Fie vreme bună, fie vremea rea, tra la la… Cum nu suporta de fel echipa de pe Bega, l-a dezbrăcat pe bietul băiet, de l-a lăsat doar în chiloţi şi fesul alb-roşu.

– Fi-r-ar mama ta de golan neruşinat! Aşa ţii tu cu Dinamo?!?

Şi-i dădu un şut în fund, plonjîndu-l pe marginea carosabilului. Ceilalţi amici ai lui i-au demonstrat prietenia adevărată, luînd-o cît ai clipi la fugă, speriaţi de mînia care s-a abătut asupra elegantei Orfelia. Atunci, copilul dezbrăcat în mijlocul străzii, dîrdîind de frig şi acoperit de zăpadă, nu a mai putut suporta ruşinea la care a fost supus şi se hotărî să se arunce în faţa primei maşini care trecea.

– Tîrfă, mă omor, să mor io! Uite în ce hal m-ai adus! Sufăr! Pînă şi colegii mei de creşă, pe care-i consideram prieteni, m-au părăsit. Acum chiar că sînt singur, spunea amărîtul cu vocea sacadată de atîta agonie.

Din negura nopţii de Ajun se arătară două becuri plăpînde ce înaintau cu viteză neadaptată condiţiilor de drum direct spre băiatul sfîrşit de suferinţă de pe axul străzii. Era din ce în ce mai aproape. Un vuiet asurzitor, însoţit pe alocuri de descărcări electrice, parcă amplifica şi mai tare drama ce urma să aibă loc. Vîntul luase aspect de vijelie, temperatura din termometre scăzînd brusc sub limita normală pentru acea perioadă. Orfelia, în pragul disperării, vădit marcată de gestul necugetat al minorului, întinse mîna dreaptă şi ţipă imediat ca din gură de şarpe către maşina ce ajunsese aproape în dreptul lui:

– TAXI!!!

Şoferul de la Meridian opri cu roata din dreapta faţă la cîţiva centimetri de nasul mic şi îngheţat al colindătorului şef. Orfelia deschise uşa şi se puse pe bancheta din spate. Voia să demonstreze că nu este o tîrfă, aşa cum o catalogase sărmanul băiet cu numai cîteva clipe înainte. Îşi aprinse o ţigară fără să-l întrebe pe taximetristul ţigan, ştirb şi cu şuviţe blonde dacă are voie şi-i spuse:

– La Romexpo!

Atunci şoferul de etnie porni în trombă, moment în care maşina se zdruncină. Norii se învolburaseră, viscolul era insuportabil, zăpada acoperea totul, cînd deodată, în faţa maşinii, se deschise vortexul temporal.
Cînd văzu asta, Orfelia îşi zise plictisită: Oh, nu… Iar mîini pe ţîţe, la fofo şi pe buci…

– Doamne, cu ce Ţi-am greşit? se adresă ea divinităţii.
– Cu nimic, îi răspunse Dumnezeu care îi vorbi prin intermediul kitului bluetooth instalat în maşină. Dar o meriţi cu vîrf şi îndesat, este pedeapsa pentru colindătorul lăsat în frig pe stradă, în faţa casei tale. Ştii că aduce ghinion dacă nu primeşti colindători?
– Vrăjeală, Bre, mai lasă-mă cu superstiţiile astea ale Tale de 2 ron.
– Bine, ai noroc că anul ăsta M-au ales pe Mine să fiu imaginea Tuborg Christmas Brew la sloganul “Fii mai bun de Sărbători”. Aşa că tre’ să dau exemplu oamenilor. Era nevoie, nu prea stau bine cu popularitatea în timpurile astea de criză… Dar nu scapi tu aşa uşor. Sînt cu ochii pe tine. Ne vedem după Sf. Ion.
– Dar cînd e Sf. Ion? întrebă ea nedumerită.

Vocea Lui Dumnezeu nu se mai auzi. Subit maşina intră în vortex şi s-au trezit imediat la Romexpo. Nu avea decît banii pentru cadouri şi nu voia să intre în ei, aşa că îi dădu taximetristului drept răsplată o sticlă de 5 litri cu lichid pentru parbriz de -20°C pe care-o avea într-un compartiment secret al poşetei Vouis Luitton. Făcu ochi dulci portarului călare pe un cal pur sînge, îmbrăcat într-o mantie albă cu însemnele BGS pe spate. O lăsă să intre. Se auzeau manele, îi plăceau. Începu să se lase în ritmul ameţitor al muzicii şi să danseze. Toate privirile celor din jur se aţintiră brusc asupra sfîrcului ei stîng tare şi cărnos care îi alunecase năzdrăvan de sub rochia decoltată deloc îndrăzneţ. Şi, pe nepusă masă, toată lumea începu a striga numărătoarea inversă. Nici nu-şi dădu seama cum trecuse timpul, deja era miezul nopţii, pe Gigel nu-l găsise, era terminată, sfîşiată.

– 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1…

Deodată totul se opri. Întuneric beznă. Liniştea înfricoşătoare îi dădea junghiuri intercostale. Nu vedea nimic, dar încă putea simţi suflul pensionarilor în ceafă. Îşi auzea bătăile inimii din ce în ce mai puternic. Scoase imediat ochelarii cu infraroşu, îi puse la ochi şi văzu în fundal o banană şi două prune care se apropiau de ea. Ştia că instinctul ei de fată mare nu o înşeală, aşa că întrebă: Gigele, tu eşti, mamă?

Nici nu apucă să termine întrebarea, că fructele se aflau deja între picioarele ei. Zbieră ca din gură de şarpe. Banana o defloră subit, Orfelia închise ochii şi-şi puse o dorinţă.

Apoi, se aprinseră luminile la Romexpo. Totul dispăru. Nu mai era ţipenie de om, nicio masă, niciun scaun, nici Enrique Iglesias, nici Marean. În mijlocul pavilionului central se afla un calendar dintr-acela pe care îl rupi în fiecare zi. Se duse spre el şi rupse ultima foaie, cea cu 31 decembrie. Pe loc rămase înmărmurită ca o stană de piatră. Nu-i venea să creadă ce vedea. Se frecă la ochi şi se uită mai bine la calendar. Era 32 decembrie.
Cînd, în spatele ei se auzi o…

Sufleţica, treci la treabă!

Similar Posts:

09.09.09, iar a venit sfîrşitul lumii
Poveste de spus mai departe (teaser)

Comments 14

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.