De cîteva zile sînt mai împrăştiat ca niciodată. Îmi ies lucruri din cap, mă lasă baltă memoria, uit zile de naştere sau ce trebuie să fac, plec din casă şi mă-ntorc din drum că am lăsat vreun telefon pe masă sau mai ştiu eu ce. Noroc că nu trag uşa după mine cu cheile pe dinăuntru în broască, aşa cum mi s-a întîmplat o dată (şi singura, sper). Atunci a venit un om care se cheamă “încuietor” în traducere liberă şi puţin exagerată, dar de data asta s-a ocupat de o descuiere, deci pentru mine a fost “descuietor”. Trusa lui de unelte era compusă dintr-o hîrtie/carton (nu ştiu ce era) pe care a scos-o din buzunarul de la blugi. A băgat-o între uşă şi toc, prin îmbucătură, puţin deasupra yalei. A dat un pic în sus, un pic în jos şi, MAGIE, a deschis-o. Nu-mi explic cum, pentru că încuietorile sînt zdravene şi poziţionate în trei părţi. Dar a reuşit. Vă daţi seama că omul ăsta poate să intre în absolut orice casă din lumea asta? Din partea mea a avut toată admiraţia şi respectul din lume. Cost? 0 (zero), pentru că lucrurile astea sînt moca, intrînd în asigurarea obligatorie a casei. Exact ca şi la asigurarea maşinii căreia, dacă rămîi în renumita pană a omului care nu e deştept, îi este disponibilă o platformă pe care e urcată, fiind apoi lăsată la prima benzinărie/motorinărie din drum absolut fără niciun ban.

Iar e luni. Deja ştiţi cum stă treaba. Astăzi vom urmări un instantaneu surprins într-una din gările din Madrid. AVERTISMENT! Dacă vreţi să mai mîncaţi astăzi ceva, ar fi bine să vă opriţi din citit aici. Dacă nu… Citeşte mai departe »

Cît am fost pe meleaguri mioritice, mi-a venit la un moment dat să dau mîna cu un bun prieten, aşa că m-am îndreptat către cea mai apropiată budă a magazinului în care mă aflam. Am avut mare noroc că nu era nimeni la departamentul pişuare, că nu ştiu cum ne-am fi descurcat simultan.

Duda lui Naicu de astăzi este:

Se încarcă bloaga ceva mai repede ca înainte?

Habitez într-un sătuc mic pe care l-aş autoproclama lejer stat în stat. Are pînă şi Carrefour.

Corespondentele neaoşe ar fi Carrefour Glina sau Carrefour Jilava. Alte idei?

Hai că s-au rezolvat problemele, nici nu vreau să mai aud de ele, tocmai de aceea le-am dat cu ştergere. Aşa că revin pe micile monitoare cu foarte puţin şi concentrat. Mi-aş dori să fiu omul ăsta, care a cîştigat la loteria €uropeană nici mai mult, nici mai puţin decît 126.231.764 de euroi. Altfel spus, două avioane Airbus A-320. Ce-aş face eu cu atîţia bani? Păi cred că mi-aş plăti o parte din datorii. Voi ce aţi face (în caz că mai intră vreun rătăcit pe aici)?

Pentru că se vorbeşte prin anumite părţi despre gunoaie, o să se vorbească şi prin partea asta. Şi pentru că cele mai bune exemple sînt cele pe care le ştii şi le-ai trăit, am să expun istoria glorioasă a gunoiului din viaţa mea.
Citeşte mai departe »

Definiţia romspanglish-ului este combinaţia între limbile română, spaniolă şi engleză. Adică ceva mult mai evoluat ca rumaniola, romtaliana sau romgleza. Altfel spus, 3 la preţ de 2. Chiar credeţi că se poate aşa ceva? Ei bine, da. Am găsit un blog (n-am să dau url, nu sînt urîcios) al unei romspanglişuaice. I-am făcut doar o imprimare de ecran (momentan).

Locuitorii din Andalucía posedă un mod foarte personal de a vorbi. O fac peltic, taie cuvinte, elimină litere şi nu înţelegi o iotă din ceea ce spun. Plus că mai vorbesc şi foarte repede.
Povestioara zilei de azi (formată din două subpovestioare) mă duce înapoi în timp şi mă incită în a demonstra încă o dată gradul incomparabil de prostie cu care se confruntă această naţie.

Subpovestioara 1
Eram la un hipermarket foarte cunoscut şi în România, unde intenţionam să efectuez un schimb anual de ulei pentru o maşină marca Ford Escort. Ajungînd la domnişoara aflată intempestiv la ghişeu, îi prezint respectuos salutul meu, expunîndu-i diafan dorinţa mea. 
(text tradus prin amabilitatea mea)

Naicu: Bună ziua.
Ea, numai ea: Bună ziua. Cu ce vă pot fi de folos?
Naicu: Aş dori să fac schimbul de ulei pentru o maşină.
Ea, numai ea: Ce model?
Naicu: Un Ford Escort, model 1993, benzină.
Ea, numai ea începe să caute în catalog. Şi caută… Şi iar caută… Dă foi una după alta, apoi dă înapoi, înainte… Du-te, vino paginal… Schimbă catalogul. Caută puţin, dar e greşit. Revine la primul catalog, pe care îl ştia ea, numai ea. Şi iar răsfoieşte, caută, mişcările i se înteţesc, o picătură de transpiraţie începe să-şi facă simţită prezenţa pe fruntea-i acoperită de un breton agitat, pentru ca apoi să se refuleze în faţa mea printr-o replică de zile mari: Citeşte mai departe »