Oana, îţi mulţumim.

Sîntem în maşină.
Punem A/C pe cald/rece, nu contează.
Mergem drept, intră aer în maşină.
De ce cînd luăm o curbă intră brusc mai mult aer cald/rece în maşină?
Care e explicaţia?

Ieri am fost la o plimbare pe faleza din sat. La un moment dat am ajuns în dreptul magazinului cu ochelari de soare unde, datorită vremii însorite (în sfîrşit!!!), era multă lume care încerca tot soiul de modele. După care pleca. Foarte puţini erau cei care chiar cochetau cu ideea de a-şi cumpăra o nouă pereche de ochelari, avînd în vedere că vorbim de preţuri de la 100 de euro în sus (mă refer la mărci consacrate, după cum v-aţi dat seama). Am avut şi eu o perioadă prolifică în care, după ce mi-au furat ochelarii ăi buni, am fost în 5 minute şi mi-am luat alţii identici şi ca model, şi ca preţ. Acum cu siguranţă n-aş mai face acelaşi lucru. Excepţia ar fi doar pentru ochelarii din poză pentru care aş fi în stare să dau maxim 50 40 34 27 20 15 euro şi asta pentru că sînt foarte cool şi vin perfect tuturor.

Şi, ca să închei în glorie, aş avea o mică dudă. Nu ştiu dacă aţi observat (recunosc că mi se întîmplă şi mie), dar nu înţeleg de ce cînd probezi o pereche de ochelari mereu îţi aranjezi părul în oglindă?

Sau ar trebui să mai adaug un “r” înainte?

În orice caz, toţi lăutarii cu care m-am întîlnit pînă acum în diaspora au fost foarte simpatici. Majoritatea sînt beţi morţi, umblă cu hainele rupte pe ei şi urlă în gura mare că sînt din România. Se plimbă cu acordeoanele după ei, cu naiul la subraţ, ba chiar mai sînt şi unii cu miniţambale. Impresia străinilor e una jalnică, de cele mai multe ori alegînd să nu le ofere nicio monedă, neştiind că astfel ar scăpa de ei şi nu şi-ar lua blesteme, măscări şi înjurături în cel mai dulce spirit neaoş cu putinţă. Mai sînt unii sobri, îmbrăcaţi decent, care se feresc să spună de unde sînt sau spun că-s din altă parte, deşi se vede de la două-trei poşte că-s cu ţărînă în buletin.

La început încetam să mai vorbesc cînd se apropia unul de-ăsta pe la masă în vreun restaurant. Acţiunea era întregită de ascunderea instantanee a pachetului de ţigări pe care scria în româneşte că tutunul dăunează grav sănătăţii. Acum însă depinde, te mai uiţi şi la faţa omului. Mai toţi gustă glumele pe teme muzicale, mai cu seamă că sîntem în aceeaşi breaslă. Le las cîte un euro sau doi, depinde de programul prestat şi de talentul fiecăruia. Odată unul m-a minţit că a murit Florin Salam, că au dat la ştiri pe spanioli. Era aproape în comă alcoolică, dar l-am lăsat să vorbească. A fost la rîndu-i foarte simpatic. E drept că dacă te bate soarele în cap toată ziua, la care mai adaugi şi nişte vin roşu de la Lidl la cutie de carton, începi să debitezi decesuri. Probabil că dacă ar mai fi continuat, mă lovea cu o replică gen “I see dead people”, referindu-se, bineînţeles, la Salam, dar, ca fapt divers, să ţineţi minte o vorbă: Salam nu va muri niciodată.

În continuare vă las cu acordurile minunate în la minor ale acestui distins cavaler violonist buzoian, cu tocul viorii în spinare şi voia bună la purtător. Chiar dacă în primă instanţă şi-a renegat originea mioritică, păcatele i-au fost iertate pentru că, cel puţin în filmuleţ, face ce ştie cu zîmbetul pe buze şi nu dă în cap la oameni pe stradă, nu violează femei şi nici nu fură cupru. Bravo lui! Audiţie plăcută.

Citeşte mai departe »

Aseară, în drum spre căpşuni.

Iată în cele ce urmează o reţetă de succes de prin vremea studenţiei. Scuzaţi calitatea modestă a pozelor, dar în acele timpuri, dacă aveai telefon cu cameră VGA, erai cel mai şmecher.

Citeşte mai departe »

Ajunge Boc în Rai.

ATENŢIONARE! Acest articol nu poate, ci chiar conţine limbaj murdar!

De cînd am intrat şi eu în lumea nebună a celor cu telefoane deştepte, fiecare zi reprezintă o nouă experienţă de viaţă virtuală. Deşi la început eram sceptic în ceea ce priveşte utilitatea unui iPhone în comparaţie cu cea a unui telefon bazat pe Android, ei bine, ieri, după multe bătălii, problema s-a rezolvat definitiv şi irevocabil. Doar în AppStore este disponibilă aplicaţia iPoo (traducere liberă în limba română “măCac”), care are sloganul “bored while you poo?” – o adevărată descoperire pentru umanitate, cea mai desăvîrşită operă de artă de la Istoria Literaturii Române de la origini şi pînă în prezent şi pînă în prezent.

Ca să facem o prezentare pe înţelesul tuturor, iată cîte ceva din prezentarea aplicaţiei:

Citeşte mai departe »

Los 40 Principales este cel mai ascultat radio privat din Spania după liderul Cadena SER, un fel de Radio România. Ca să ajungi să fii difuzat pe frecvenţele lui trebuie să ai multe cojones sau o piesă cu nişte saxofon, o voce potrivită, nişte ritmuri discotecoase şi versuri în engleză. Toate aceste cerinţe se regăsesc laolaltă în hitul “Mr. Saxobeat” interpretat de Alexandra Stan, piesă care se află pe locul 1 în topul celor mai bune 40 de piese difuzate pe radiourile de gen spaniole. Iată şi un link care funcţionează atîta timp cît melodia se află în top.

Mai interesant este că unii prezentatori de radio, care probabil au români printre cunoştinţele lor, pronunţă numele solistei corect. Numai că alţii, ştiut fiind faptul că în limba spaniolă orice cuvînt care începe cu “s” urmat de o consoană, i se adaugă un “e” înainte, care nu se scrie, dar se pronunţă, o bagă în aceeaşi oală cu deja cunoscuţii Estiven Espilber, Mister end Misis Esmit, Riciard/Giohan Estraus şi acum, iată, şi Alexandra Estan. Numai că azi, în timp ce redifuzau melodia la radio, a fost unul care a dorit dinadins să-şi încununeze în direct vastele sale introspecţii în lumea limbii lui Şeixpir, botezînd-o pe cîntăreaţa româncă Alexandra Estein. Mai are atît de puţin pînă să o numească Einstein. Oricum, pentru performanţa reuşită, aceea de a fi deasupra Gagăi, Rihannei, Janei Lopez şi a altor Blacaipişi, sincere şi furtunoase aplauze.

De cîte ori nu v-aţi dorit ceva nou, unic, pe care nimeni să nu-l aibă în afară de voi? Ori dacă nu chiar nimeni, măcar cîţiva privilegiaţi. Imaginaţi-vă că mergeţi liniştit pe stradă, iar lumea din jur se uită cu admiraţie la voi, şuşotind pe marginea a ceea ce purtaţi, fie că e un tricou, o bluză sau oricare alt accesoriu. Sau că la semafor cei de lîngă voi să privească admirativ maşina pe care o conduceţi sau, şi mai şi, cînd vă daţi jos din ea după ce o parcaţi, să o închideţi şi să vedeţi lumea cum se apropie să vadă ce lucru senzaţional şi nemaiîntîlnit aveţi. Să aveţi cel mai de fiţă telefon, cei mai şucari ochelari de soare sau cel mai strălucitor ceas. Toate astea te fac să pari în ochii celorlalţi un guru, şeful şefilor, bossul boşilor şi, de ce nu, ca să întregim rima, regele manelelor.

Aşa mi s-a întîmplat şi mie ieri cînd, năpădit de diferite probleme de viaţă nesoluţionate, am ales rezolvarea lor printr-o cumpărătură absolut involuntară, ştiut fiind faptul că uneori faza cu mersul la shopping în astfel de momente ajută. Plecat iniţial să cumpăr soluţie de spălat pe jos (pe care o cumpăr doar de la un anumit magazin sofisticat), am amînat intrarea la raionul respectiv cu un pit-stop la cel de îmbrăcăminte. Probez aceiaşi pantaloni pe care-i probasem acum o lună, nicio modificare, drept urmare am zis că cedez, dat fiind că în astfel de situaţii sînt cel mai nerăbdător om din lume. Totuşi aveam cu mine un bun prieten – vînzătorul – care mă tot ghida prin multitudinea pantalonică din magazin. I-am zis că ăia de la firma cutare nu-mi plac, ăia de la alţi cutare sînt prea scumpi, ăştia nu-mi veneau de niciun fel, aşa că am riscat o altă întrebare: “Mai aveţi şi de la alte firme ceva asemănător?” La care-mi răspunde: “Desigur. De la Joyce. Haideţi să ne uităm.” Parcurgem împreună drumul vieţii care ne ducea către locul magic în care îmi va fi fost dat să văd noua marcă Joyce, un brand despre care nu auzisem în viaţa vieţilor mele. Era şansa mea să văd ceva nou, ce abia a ieşit pe piaţă, astfel dîndu-mi-se oportunitatea de a avea ceva ce alţii încă nu au. Curiozitatea era cu atît mai mare încît secundele care se scurgeau pînă la marea descoperire mi se păreau nu o eternitate, ci două eternităţi. Eram din ce în ce mai aproape, inima îmi bătea atît de tare încît sunetul asurzitor răzbătea prin pereţi pînă în satele limitrofe, tensiunea sărise de pragul psihologic de 22 cu 14, vedeam ceva, AJUNSESEM ÎN SFÎRŞIT!

Mă uit în sus şi mă deştept instantaneu. Despre ce marcă credeţi că era vorba?

Citeşte mai departe »