Mi-aduc aminte perfect cine vorbea cu bre în copilărie: vecina de vizavi. De cîte ori o auzeam îmi venea să-i sparg capul. Apoi l-am întîlnit în lecturile obligatorii de la şcoală. Mai tîrziu a fost moda cu Din dragoste, bre iar acum, cînd nimeni nu mai credea, împînzeşte tot ce înseamnă www neaoş. Bre (uneori întîlnit sub forma de breh, cu haş mut) se vrea a fi un limbaj codat între ciripitorii de twitter şi mess. Nu există discuţie care să nu conţină un bre. De parcă am fi la piaţă şi ne-am tocmi cu ţăranii comercianţii. Mai nasol e că mi-a intrat pe sub taste şi-l uzitez pe-alocuri. Aşa că îmi voi face o autocampanie de dezintoxicare la bre, să vedem ce-o ieşi. Pînă atunci nu-mi rămîn decît două cuvinte de spus: pa, bre!

Domnule Bre este marcă înregistrată, trademark, copyright ş.a.m.d. ®©™ꏱ缤•³ᑢ๎ Mihnelis 2010.

De cîte ori se pomeneşte cîte ceva de Sf. Valentin, se găsesc diverşi oameni culţi să pronunţe patru teze mari şi late împotriva acestei zile de prost gust:
♥ că e sărbătoare importată de la americani;
♥♥ că Sf. Valentin e pe 16 februarie la ortodocşi;
♥♥♥ că noi avem Dragobetele;
♥♥♥♥ că cine se iubeşte cu adevărat nu are nevoie de Ziua Îndragostiţilor ca să declare iubirea celui drag şi că dragostea se sărbătoreşte în fiecare zi, bla.

Problema e că învăţăturile astea le auzim de prea mulţi ani încoace şi, cu toate astea, Valentine’s Day s-a împămîntenit vînjos în spaţiul carpato-danubiano-băsescian. Puterea românului de-a o ţine sus şi tare că nu vrea această zi e mai degrabă flască şi pierdută. Cum ar fi să boicoteze lumea 14 februarie? Ce s-ar întîmpla cu producţia de perne roşii în forme de inimioare, inscripţionate cu sintagma profund românească l♥ve (citit cum se aude)? Dar cu retorica ugiu bi mai velăntain din această mirobolantă limbă internaţională de circulaţie naţională – engleza?

Ghinion de neşansă, timpul a expirat. Happy Valentine’s Day!

Primesc un print screen de la purtătorul de cuvînt. Îmi spune să nu dezvălui identitatea celui cu care vorbea şi să pun o întrebare: de ce folosesc oamenii curcubeu font?

Trei. Eroica, Pastorala şi a IX-a.

Astăzi vorbim de şoferii de Ferrari, aceste scule ale şoselelor. Dimineaţă, în timp ce aşteptam agale la unul din catraliardele de sensuri giratorii, apare din jos un bot sexi de F355.  Pentru că era roşu (atît el, cît şi semaforul), stăteam şi-l admiram. Nu doar eu, ci tot cîrdul. Se pune verde. Tîc-tîc, pleacă fiecare cum poate. Omul nostru era paşnic, că nu avea unde să se bage. Cum a prins un gol între două maşini, a şi călcat-o. A început să croşeteze, s-a dus ca vîntul şi ca gîndul, sunetul motorului era divin.

În sătucul meu există o pseudo-centură cu multe giratorii, semafoare şi treceri de pietoni. Ideea e că înainte de intrarea în orice intersecţie, există treceri de pietoni înălţate (foto) care te obligă să încetineşti. Oricum n-ai unde fugi. Unele sînt aşa de ridicate, încît la viteză mai mare de 30 km/h mai auzi cîte un hîrşt chiar de la ăştia cu maşini normale. Darămite de la un Ferrari cu garda la sol cît un pachet de ţigări. Iată cam cum a arătat programul matinal al cocalarului:

Citeşte mai departe »

Recunosc că stau cam prost la florologie. Am făcut poze şi nu ştiu la ce. Ajutor?

thx anca

În mod normal, programul meu este foarte relaxant. Nu o să spun că uneori fac mai mult pe drum faţă de cît stau la serviciu, ca să nu-mi iau înjurături crase, deşi ăsta-i cruntul adevăr. Locuind într-un blocşor micuţ, am nişte vecini deasupra cărora le vine menajera luni şi joi dimineaţa pentru curăţenie. Totul se petrece după acelaşi program: se începe la 10 fix prin nişte hîrşîieli generale de scaune prin toate cotloanele. Cum au marmură pe jos, sunetul produs de picioarele scaunelor în contact cu roca cristalină dură este atît de liniştitor încît insuflă un parfum aparte oazei feerice aşternute în dimineţile de luni şi joi. De ce am amintit de serviciu? Ah, pentru că fix în zilele astea am liber dimineţile şi pot dormi mai mult.

Cît despre amintirile cu vecina din lateral, prefer să nu fiu neam prost pe blog.