Pe 17 noiembrie a avut loc lansarea oficială a creaţiilor Versace pentru H&M. Precedată de gala de prezentare de la New York de acum aproape două săptămîni, colecţia Versace for H&M a ajuns să fie disponibilă şi publicului larg. Au fost alese doar anumite magazine participante ale lanţului suedez, cel mai apropiat de locul unde mă aflu fiind în Marbella, perla staţiunilor de pe Costa del Sol.
Fiind în legătură permanentă cu Bucureştiul şi ştiind tot ce se petrece acolo (avînd în vedere diferenţa de fus orar), am purces dis-de-dimineaţă spre unicul magazin unde puteau fi cumpărate hainele create de Donatella Versace. Odată ajunşi acolo, undeva pe la 8 de dimineaţă, în condiţiile în care magazinul deschidea la 10, am întîmpinat o coadă de aproximativ 100 de persoane care aşteptau de la 12 noaptea ca să fie primii obsedaţi care pun mîna pe textilele alea. De precizat că nu exista nicio listă de aşteptare, ordinea fiind respectată în dulcele stil iberic. Îmbrăcaţi în treninguri sau nu, cu feţele obosito-buhăite, citind o carte sau bînd cafea după cafea, oamenii ăia au îndurat orele friguroase din noapte într-un stil mai mult decît odios.
La 8:30 s-a făcut accesul în mall, unde s-a format aceeaşi coadă civilizată. Odată intraţi acolo, ni s-au oferit din partea H&M cafele instant şi muffins. Apoi a urmat momentul împărţirii brăţărilor pe culori, care permiteau accesul în zona destinată femeilor. Doar 20 de persoane puteau intra într-o serie (culoarea brăţării indica seria din care făceai parte), timp de doar 10 minute. Nu puteau fi luate două modele de acelaşi tip, nici măcar două măsuri diferite. Trebuia să ştii din start ce-ţi vine sau să mai iei un prieten cu tine, pentru orice eventualitate.
La ora 10 s-a deschis magazinul. Lumea aplauda ridicarea grilajelor, în timp ce angajaţii H&M aplaudau primii clienţi care treceau pragul magazinului. Îmbulzeala produsă nu poate fi descrisă în cuvinte. Pentru bărbaţi nu exista niciun fel de brăţară, fiecare fiind liber să intre şi să alerge ca dementul către prostiile care erau expuse acolo. Şi cînd zic prostii, nu mănînc rahat deloc. Cînd am ajuns în mini colţul colecţiei bărbăteşti, abia dacă am mai găsit ceva intact, cît despre măsurile mele nici vorbă. Nemîncaţii au dat buzna pe tot ce era acolo, luau în disperare cîte 4-5 produse la fel, de mărimi diferite, de culori diferite. Au dărîmat pînă şi o copertină pe care scria mare Versace, ca să vezi dracu’ că acolo e locul. M-am băgat şi eu în buluc. Am reuşit să pun mîna pe o cutie de pantofi care mi-a fost sustrasă pe sub masă din cealaltă parte de două mînuţe ferme şi gingaşe. M-am bucurat să cedez, avînd în vedere că nimic din ce am văzut acolo nu mi-a plăcut, totul avea un iz crunt de poponăreală excesivă, lucru ce nu prea-şi are rostul deocamdată în cariera mea. Deloc dezamăgit, am abandonat orice tip de încercare de căutare a unui obiect vestimentar, deşi chiar eram curios cum mi-ar veni un Verseis d-ăla, nu că aş fi un fan, ci doar din pură curiozitate. Mi-am băgat picioarele şi m-am dus să fumez o ţigară.
La 11:05 am intrat la femei unde am strîns tot ce se putea strînge. Prietena cu care am fost ştia din start ce vrea, aşa că totul a decurs fără niciun fel de grabă, date fiind cele 10 minute de disperare generală. Odată intrat acolo, mă simţeam ca o vedetă, avînd în vedere că mi-am format ceva fani printre cei care aşteptau să intre la un moment dat şi vedeau, cu ochi trişti şi înlăcrimaţi, cum dispar lucrurile pe care ei le voiau. Aşa că am ales să fac nişte oameni fericiţi, luîndu-le nişte lucruri de acolo şi dîndu-le pe sub mînă. La un moment dat mă întreabă o disperată dacă pe perne scrie VERSACE, îi spun că nu, ca apoi să le spună prietenelor sale că dacă nu scrie VERSACE pe pernă, ea nu o cumpără, frateeee…
După încă o oră de stat pe la cabinele de probă, s-a terminat toată foiala. Rezultatul: eu nu mi-am luat nimic (cum era şi firesc), în timp ce fata cu care am fost a reuşit să-şi cumpere cîte ceva. Oricum, nici nu se compara varietatea de la femei cu puţinătatea de la bărbaţi. Lucruri care apar pe site-ul oficial, nici că le-am văzut expuse aici. Aşa că ţin să o anunţ cu regrete eterne pe Roxi că nu voi fi eu acel norocos care să iasă cu ea în oraş îmbrăcat aşa. Sînt convins că în alte oraşe a fost mult mai mişto, inclusiv la Bucureşti.
Dintre punctele high ale evenimentului aş dori să menţionez prezenţa neaşteptată a Sophiei, dar şi a unui specimen pe care vă las să-l descoperiţi în fotografiile de mai jos.
Per total, o mare porcărie, pierdere de timp, dar interesant să-i vezi pe alţii cum reacţionează ca nehaliţii la astfel de chestii shopaholice.
Ah, nu v-am vorbit de preţuri. O cămaşă 40 de euro, nişte izmene 50 de euro, o pereche de pantofi 80 de euro, un palton cu mîneci de piele 250 de euro. Mai erau perne la 40 şi 50 de euro (dar nu scria VERSACE pe ele), pături cu 150, iar la femei tot felul de bijuterii de faraoancă de la 30 de euro în sus, o poşetuţă 100 de euro, alte rochiţe 200, alte geci şi mai mult. Accesibil oricărui buzunar, nu-i aşa?
Vă las acum cu pozele. Să-mi ziceţi ce vi se pare ciudat la ultima.
Citeşte mai departe »
