Ce nu faceţi ?

Eu n-am ştiut că există aşa ceva. Să-mi fie cu păcat, dar coroane mortuare în formă de inimioare, mi se pare un pic exagerat. Astea merg la morţii bătrîni şi bogaţi care lasă averi piţipoancelor de douăj de ani. În loc de tradiţionalul “nu te vom uita niciodată”, ar putea să scrie ceva de genul “în sfîrşit… te iubesc”. Şi merge inserat şi un emoticon sau, de ce nu, un audible.

Aici încă una.

Este pentru prima oară cînd nu particip la RoBlogFest şi bine că nu m-am dus. Oricum nu eram acceptat de blogosferă, avînd în vedere titulatura mea emblematică de blogocilindru. Ofticoşilor!
M-am uitat pe streaming la acest eveniment lipsit de olivieră. Uşor de remarcat atitudinea pro a directorului de imagine, care a reuşit să surprindă orice răhăţel mai spectaculos şi mai moţat din clubul ăla situat în cartierul copilăriei mele. Am încercat să-mi focalizez privirea acerbă pe detalii şi m-am lăsat păgubaş. De exemplu, se vedea multă lume care bea, socializa, se pupa, se fotografia, iar mai bea, îşi mai lua cîte o limbă-n gură, iar mai fuma în draci ş.a.m.d.
Apoi, aceeaşi lume buchioasă asista la spectacolul trupei invitate (avînd în vedere afinitatea şi vechimea unora din grup în sferă). S-a cîntat neinspirat de live şi groaznic de fals. Dar n-a contat, pe nimeni nu interesa, au cîntat de amorul artei – bilă albă pentru public. Idee: playback.
Într-un final, s-a ajuns la decernarea premiilor cu un Cabral lipsit de chef (şi bine a făcut şi el, bravo). Cînd vezi atitudinea celor din public care te tratează cu găoaza (public venit acolo cică pentru decernarea premiilor ediţiei 2009 RoBlogFest), faci şi tu la fel: treci ca plugul prin lista de cîştigători, nu mai faci atmosferă după o tentativă deja ratată (“Bună seara… punct ro!”) de a rupe cîteva aplauze de la toţi în acelaşi timp (aplauze chiar şi la mişto, pentru că omul a intrat pe scenă, a salutat, iar un public normal, măcar din respect, răspunde cel puţin prin aplauze), îţi faci treaba şi pleci acasă. Moment în care am stat să văd şi eu acordarea oascărelor şi am apăsat fascinantul X.

Per total, mă rezum la un naşpa rău! Mulţumiri Marius Tudor care, printre zecile de beri moca savurate într-un ritm ameţitor şi responsabil în acelaşi timp, şi-a făcut vreme să intervieveze cunoştinţe mai vechi sau deloc. Avînd în vedere că ecologistul Dan Dumitrescu a fost luat ca din oală, nimerind cum că aş putea fi mascul, iar domnului Valentin Petcu apelativu-mi i-a inspirat mai mulţi poponari, R.R s-a comportat ca la haliuud.

E în mare vogă mezelul ăsta pe toate posturile de-aci. Pornind de la faza asta, acum nu se mai poate cu el. Vrei ton de apel cu respectivul aliment? Nimic mai simplu. Trimiţi nu ştiu ce mesaj la nu ştiu ce număr şi-ţi vine ambalat ermetic în mobil. Mi-e silă. Ia uite şi aici, halal cultură…

Ia puneţi mîna mouse-ul peste ţîţe. Prevăd o creştere a mişcărilor mouse-ului per guvid. AICI.

Iar lepşe… Aşa cum aţi văzut, nu prea mai am ce comunica lumii întregi prin această poartă denumită blogocilindru, aşa că două lepşe comprimate egal un articol în plus, astfel exersîndu-mi şi perfecţionîndu-mi tastatul pe de o parte, iar pe de alta obosindu-mi ochii ca să dorm forţat.
Aşadar şi prin urmare, leapşa 1 (în ordine cronologică) a fost reperată aici, în blogul Adei, în care m-am prins eu că cele cinci întrebări tratează fiecare cîte un simţ uman: gust, văz, tactil, miros şi auz.

Citeşte mai departe »

Reclamă mascată la Cosmotel, Metrorex, Gugîl, cîcat, sticksuri, Tokio Hotel ş.a.?
Citat din ea, numai ea (03:53): “Tu vezi-ţi de pula ta şi io-mi văd de pula mea. Mai pe româneşte, fiecare cu pizda mă-sii! Ce căcat n-ai înţeles?”

httpv://www.youtube.com/watch?v=m2QgfF0CjeY&eurl

Nu-i aşa că se aude prea bine, avînd în vedere distanţa?

Cum le duc eu pînă acasă ?

Singura materie la care am învăţat cu drag pe vremea studenţiei a fost Istoria Muzicii Româneşti. Mihai Cosma a reuşit prin profesionalismul, exigenţa, dar şi impunerea sa să ne determine nu numai pe mine, ci pe toţi cei care eram la cursuri, să învăţăm ba de frică, ba pentru bursă sau pur şi simplu din plăcere. L-am redescoperit din nou aseară cu un articol din EVZ despre un concert aniversar ce a avut loc duminică seara, cu ocazia reeditării unei tradiţii – orchestra Conservatorului (n.r. una dintre ele) pe scena Ateneului Român, dar şi a centenarului marelui compozitor Paul Constantinescu.
foto: Diana Murăşan