Aventura mea de 12 zile libere ia sfîrşit mîine odată cu prima revenire pe plantaţiile de căpşuni atît de îndepărtate. Timpul liber pe care l-am avut a fost numai bun de făcut curat în toată casa, cu toate că duşmanul meu public nr. 1 (lenea) îmi dădea tîrcoale masive. La insistenţele tartorilor m-am mobilizat şi am acţionat în consecinţă.
Spuneam că această săptămînă vine cu noutăţi în domeniu, în sensul că mă voi deplasa la León, un oraş aflat undeva în nordul Spaniei (tizul lui pe harta României ar fi Zalău). Acolo voi întîmpina un frig care îmi va sparge coiul de aur.Voi vedea zăpadă şi mă voi îmbrăca gros. Nu-mi place iarna, dar o porţie zdravană de frig se mai cere din cînd în cînd. Am mai fost întîmplător şi involuntar la León anul trecut cu ocazia unui prilej şi am rămas impresionat pînă la epidermă. Ploua infernal şi eram cel mai fericit. Dar meandrele concretului m-au adus în sud unde e mare, plajă, cald, nu plouă mai deloc, nu ninge niciodată şi tot timpul trebuie să ai ochelarii de soare după tine.
Ironia sorţii. Pînă la 17 ani nu am fost deloc la mare. Mamei mele îi era frică să mă lase să plec pentru că tot auzea că te îmbolnăveşti, că vii răcit înapoi ş.a.m.d. Dar atunci s-a nimerit să merg într-o tabără cu un prieten unde m-am simţit grozav. Şi bineînţeles că m-am întors bolnav şi răcit. Eram varză. Dar a trecut şi mi-a fost învăţătură de minte. În al doilea an, după Bac, iar am hotărît să mergem în tabără (a fost pentru ultima oară). O greşeală cumplită pentru unii, o săptămînă de vis pentru mine (prietenii ştiu de ce). Şi iată că după 23 de ani de trudă la cîmpie, am ajuns la mare, întocmai ca să compensez timpul nelitoralic.
Revenind la domeniul în care m-am axat încă din fragedă pruncie, îmi place foarte mult cum arată programul de luna asta. Pînă acum am avut liber. Urmează săptămîna asta cu deplasarea (o să merg cu trenul, iupiiiii!), iar în săptămîna care urmează va fi ultimul concert două mii optician. Pentru ca duminica aviatoare să-mi iau zborul spre Românica la sarmale şi vin fiert (şi o eventuală şaorma, că, deh, şaorma ca la Bucureşti nicăieri nu mai găseşti). Nu ştiu ce mai poate să facă Mamaee de mîncare la cei 91 de ani pe care o să-i sărbătorim împreună pe 23 decembrie, dar am convingerea că mă va aştepta cu cele mai alese bunătăţi.
