Dragi oameni,

Ne apropiem cu paşi repezi de cea de-a o mie nouă sute şaptezeci şi opta aniversare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Puţine ore ne mai despart de clipa în care din glasurile noastre va răsuna cu emoţie imnul bisericesc “Hristos a înviat!” Emoţie e puţin spus, ci mai degrabă teamă. Aţi observat cu cîtă frică se cîntă la biserică de Paşti? O melodie care se presupune că exprimă bucurie, ceva spectaculos, a înviat Hristos, cu moartea pre moarte călcînd, a dat viaţă celor din mormînturi, super explozie de fericire, băăă, magnific, breaking news, Dan Diaconescu Direct, spargem audienţaaaa!!! Rahat. Cu toate astea, vocile oamenilor abia se aud, murmuratul inept în astfel de cazuri dînd naştere unui cîntecel bolborosit jalnic. Chiar dacă n-ai studii sau ureche muzicală, cîntă, nene, din toţi plămînii, că de-astea eşti acolo, pentru că crezi că a înviat Mîntuitorul.

Mesajul meu către popor este să se bucure sincer de mersul la Înviere, şi nu de îmbrîncitul la luat Lumină direct de la lumînarea preotului, la îmbulzeala şi coatele date unii altora în spatele bisericii la luat de paşte ş.a.

Nimic mai mult. Ah, era să uit. Un mesaj pentru cei care fac diferite lucruri din an în Paşte: the time has come!

Pace şi linişte, oameni buni!

ps: ca bonus, un video cu unul dintre puţinele tronuri ce au ieşit pe străzi, şi asta din cauza vremii neprielnice. Scena îl reprezintă pe Iisus coborît de pe Cruce, înconjurat de Maria Magdalena, Maria Cleopa, Maria Salomeea, Iosif din Arimateea, Nicodim şi pastorele Ştefan. Un astfel de tron poate cîntări pînă la cîteva tone bune şi este cărat pe umeri de zeci de oameni.
Citeşte mai departe »

Păcat că ţin post, că mi-aş fi luat şi eu vreo doi.

Lidl va ajunge în România în scurt timp. Aprovizionarea cu produsele mărcii a început deja în magazinele Plus din ţară. În Spania, Lidl a fost votat supermarketul anului trecut, mîndrindu-se cu faptul că se pot economosi pînă la 2000 de euro pe an dacă faci cumpărături de la ei. E drept, în condiţiile în care îţi place Freeway Cola şi alte porcărele electrocasnice Silvercrest. Aştept cu interes aducerea în viitoarele magazine româneşti a gemului din fotografie.
Un dialog futurist interesant ar fi:
- Ce mănînci?
- Pîine cu unt şi cu gem (,) boule!

Cu puţine zile în urmă apărea ştirea conform căreia o gospodină din Reşiţa a cumpărat dintr-un supermarket roşii cu seminţe încolţite. Ei bine, la nici măcar o săptămînă, un gospodin dintr-o altă localitate mai îndepărată (adică eu) a cumpărat din alt supermarket un ardei verde. Vrînd să-l folosească într-ale gastronomiei, la tăiere a constatat cu uimire că în loc să găsească în mijlocu-i celebrele seminţe, a descoperit un viitor ardeiuţ mititel. De menţionat faptul că era cel mai frumos ardei dintre cei expuşi la magazinul respectiv. Costul său a fost de 0,51 € iar exponatul încă mai poate fi admirat la Muzeul Naţional al Frigiderului Meu pînă cînd o să puterezească de tot. Intrarea este gratuită.

Citeşte mai departe »

La o mică şuetă. Recunoaşteţi personajul?

Citeşte mai departe »

Dacă civilizaţia ar fi existat în România, atunci cu siguranţă companiile producătoare de lame şi plicuri de ness ar fi dat faliment pe segmentele amintite. Şi asta pentru că atunci cînd nu există rest se compensează cu cîte o prostie de-asta, în vreme ce clientul tace şi înghite. Iar dacă ce-am cumpărat costă 15,05 lei şi nu avem cei 5 bani, de ce n-am scoate cu toţii din buzunar cîte o lamă sau un plic de ness pe care să le dăm vînzătorului? Nu ştiu de ce atunci cînd au denominat leul nu au făcut 1 RON = 100.000 ROL, pentru că, să mă ierte Dumnezeu, dar în afară de faza asta de la Năsăud, eu n-am văzut rest la 1 ban în viaţa mea (pe cînd afară e considerată ofensă să nu iei restul de la casă, chiar dacă e vorba de 1 cent).

O altă metodă de a da rest este restul premeditat. Să luăm cazul meu de aseară ca exemplu. Se merge la un bar şi se comandă două cafele cu lapte. Se aduce nota de plată: 5 euro (foto). Scot o hîrtie de 10 euro şi aştept restul. În dulcele spirit mioritic, restul vine în monede de 1 şi 2 euro şi nu într-o hîrtie de 5 euro, pentru forţarea subliminală a clientului de a lăsa bacşiş din restul adus de barman. Dacă se aducea o bancnotă de 5 euro ca rest, era foarte probabil ca cel care a stat la masă să nu aibă asupra-i mărunt pentru ciubuc. Bineînţeles că rezultatul aplicat la final a fost că am luat toţi cei 5 euro şi nu am lăsat nimic, mai cu seamă că o cafea era 2,50€, fapt care înseamnă jaf la drumul mare pentru ţara în care ne aflăm, oricît de fiţoasă şi mirobolantă o fi locaţia respectivă.

Nu ştiu dacă au fost patentate de altcineva înainte, aşa că o fac eu.

Nu eşti blogăr adevărat dacă nu scrii de minunata emisiune de vineri seara de la ProTV. După 5 ediţii de Românii au talent, ar fi cazul să-mi dau şi eu cu părerea în 3,5 paragrafe rapide.

Recunosc că m-a cucerit din prima, sînt slab (chiar dacă nu pare), însă mă aşteptam să fie mult mai palpitant. Mi-ar fi plăcut un Mihai Petre mult mai nesimţit (nu ştiu de ce, dar lui Andrei Gheorghe i-ar fi venit ca o mănuşă rolul ăsta). Andra e fată bună, în fiecare ediţie i se face pielea de găină, iar Moisescu e băiat la locul lui, liniştit şi cumsecade.

N-am să pun videouri, n-are rost, dar în prima emisiune mi-a plăcut de Narcis Iustin Ianău, băieţelul ăla care a cîntat “O mio babbino caro”. M-a impresionat într-atît încît nici eu nu mi-am dat seama cînd mi s-a scurs o lacrimă (şi nu sînt genul). Apoi nu mai ştiu ce mi-a plăcut, dar îl ţin minte pe Valentin Dinu care a cîntat grozav melodia lui Andrei Tudor. Mă mir de cum ţin minte şi numele participanţilor (şi asta se întîmplă fără ajutorul googleic). Apoi fata aia din Chişinău (deh, cum nu există Moldovenii au talent, mi se pare firesc) care mergea pe bicicletă cu o roată monocicletă şi făcea exerciţii cu cercuri în acelaşi timp. Mi s-a părut ceva de-a dreptul fabulos. Şi au mai fost, dar nesemnificativi. Din punctul meu de vedere tot cu o voce bună te poţi afirma la un astfel de show, ceea ce-mi inspiră un pic de monopol, avînd în vedere că pentru asta există concursuri gen Megastar.

Încheind apoteotic, la concurs vin copii. Care mai de care mai mici şi mai talentaţi sau nu. Indiferent de ce fac pe scenă, ei tot timpul trec mai departe. Pentru că nu avem cum să fim răi şi au nevoie să fie impulsionaţi. Ah, aşa o încredere i-aş fi dat următoarei progenituri, de cred că dacă eram în juriu, spărgeam audienţele…

Uitaţi-vă la clip, e scurt (0:34), iar apoi daţi-vă voi cu părerea în comentarii.

Citeşte mai departe »