O nouă medalie de aur pentru România

România demonstrează din nou că este una dintre ţările etalon în competiţiile internaţionale de anvergură. Succesul sportivilor noştri de renume aduc ţării laude la nivel mondial. Este şi cazul reputatului şi deja binecunoscutului Naicu care a reuşit să cîştige azi-noapte, după o luptă ce a durat mai bine de o oră, medalia de aur la Concursul Internaţional de Interpretare la Pian a Imnurilor Naţionale de pe iPhone (competiţie oferită de Piano Summer Games).

Imnul ales în întrecerea individuală a fost cel al Greciei, participantul nostru reuşind să surclaseze reprezentanţii a două mari puteri mondiale, SUA şi Marea Britanie, care au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea (clic pe imaginea din medalion). Americanca big_tin_lizzy, care a obţinut un scor final de 64823 de puncte, cu 432 mai puţin decît Naicu, a declarat pentru Europa Press că “Naicu este unul dintre cei mai mari interpreţi la pian de pe iPhone în acest moment şi avem de învăţat foarte multe de la acest vizionar”. Pe locul 3, cu 63510 puncte, ellenora01 din Marea Britanie a ţinut să precizeze că “talentul şi valoarea şi-au spus cuvîntul aseară, experienţa lui Naicu fiind determinantă pentru cîştigarea locului întîi”. Pe locurile următoare s-au clasat în ordine Paxilopez din Italia (locul 4, 62880 p.), Kachun din Hong Kong (locul 5, 62531 p.) şi aviadoradorno din Puerto Rico (locul 6, 61009 p.). Pe ultima sută de metri concurentul din Hong Kong a ţinut să facă la rîndul său o declaraţie, dar, din cauza limbii ciudate, nu am înţeles absolut nimic.

La întoarcerea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, reprezentantului României i-a fost luat un scurt interviu pe care blogul nostru este mîndru să-l publice în exclusivitate.

Ascultă aici senzaţionalul interviu!

Similar Posts:

21 decembrie 2011. Mai e un an ?

Comments 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.