Zilele astea am fost nevoit să folosesc taxiul din diverse motive. Concret: de la baraca unde sînt cazat pînă la plantaţia unde se produce minunata operă se poate ajunge foarte liniştit pe jos. Distanţa este de 1,2 km, iar timpul de parcurgere este de aproximativ 14 minute (aici e dovada). Mai pe ocolite se poate ajunge şi cu taxiul. Din cauza sensurilor unice şi a zonei pietonale, distanţa e dublă, dar timpul e de 5 minute (aici e cealaltă dovadă). Cursa face vreo 4-5 euro (depinde de unde vine taxiul¹).

Ideea este că într-o ţară civilizată precum Spania (în cazul de faţă), un taxi este obligat să te ducă oriunde intenţionează propriul tău muşchi. Chiar şi de la fîntîna de la Universitate la Luceafărul (actualul Cinema Pro), sau de la tine de acasă la vecinul care stă lîngă tine. Cum se face asta? Foarte simplu, prin implementarea tarifului minim obligatoriu. Nu contează că ţi s-a sculat să mergi 5 metri cu taxiul, tu tot trebuie să plăteşti un tarif minim pe care-l stabileşte fiecare companie în parte (aici sînt 3,44 euro). Şi uite-aşa nu o să se mai întîmple astfel de cazuri lamentabile.

Plus că ei n-au auzit de faza cu “Sînteţi liber?”. Pur şi simplu te urci în taxi şi gata. Pentru că au auzit de altă fază: aia cu “clientul nostru, stăpînul nostru”.

¹ – da, aici tarifarea începe din momentul în care taxiul se îndreaptă spre tine, dar cum oraşul e mic, nici nu mai contează. de obicei, se găseşte cea mai apropiată maşină şi nu-şi bat joc deloc pe tema asta.