Duminică seară, după o zi plină de excursii şi peşte, am dus nişte prieteni la aeroport. Ajunşi la gura terminalului de plecări, admirînd priveliştea înconjurătoare cu alţi cocalari compatrioţi care veneau la rîndu-le la avionul nocturn, stăteam pentru a savura o ultimă ţigară înainte de despărţire. Printre alte subiecte aleatorii şi informaţii de uz turistic, s-a aflat şi o întrebare: “Auzi, dar pe-aici nu sînt cutremure?” La care răspund ferm convins şi cu mare calm: “Nuuuuuuuuuuuuu, niciodată.”

Ne-am pupat, la revedere, drum bun. Era fix miezul nopţii. La nici zece minute după ce ne-am despărţit s-a întîmplat asta.