Naicu revine în România

Ţin să menţionez din start că nu am o plăcere semnificativă să vizitez din nou România la mai puţin de o lună şi jumătate. O fac din motive personale şi nu dintr-o plăcere acută. Problemele pe care le mai am de rezolvat în ţarişoară mă fac să vin. Voi pleca de azi în două săptămîni dis-de-dimineaţă şi voi face un scurt popas de o oră în capitală, de unde mă voi îndrepta apoi spre minunata patrie.
Mă întreb oare, ceva ce aparţine orașului Otopeni se poate numi, în afara de otopenean, şi otopeniscian?


Mă întorc la nesimţirea bucureşteană, la gunoaiele de pe stradă (mă refer aici şi la oameni), la mizeria adunată la borduri, la gropi şi aglomeraţie, la praful care îmi nenoroceşte plămînii mai ceva ca cele maxim 5 ţigări pe zi pe care le fumez, la înjurăturile din trafic, la cocalari şi piţipoance, la jegurile care nu acordă prioritate pietonilor şi trec în viteză pe zebră, la ţiganii care spală parbrize la semafor, la hoţi, la alţi ţigani de pe stradă, la maşini albe, la tatuaje şi lanţuri, slavă Domnului că e toamnă şi s-a terminat cu fundiţele şi rochiţele, dar încep blăniţele şi cizmuliţele. Mă mai întorc la cozi, la doctori, la şpăgi, la intervenţii, ca de asemenea la taxe, impozite, alte cozi, cadouri, atenţii, birocraţie, aşteptat aiurea ş.a.m.d. Mă întorc la Bucureştiul ăla împuţit, jegos, nenorocit, handicapat, stricat!!! UN BUCUREŞTI DE CĂCAT!!!!!

Nu mă aştept la nimic nou. Sînt sigur că voi întîlni aceeaşi aroganţă şi ignoranţă către persoana-mi (inclusiv de la subiecţi pe care-i consideram prieteni). Se vede clar treaba că tot la vorba mea ajungeţi, fraților: “Ochii care nu se văd sînt invizibili.” Dar ce mă apuc să mă destăinui de prisos cînd mie îmi stă gîndul la cum să ajung mai repede să manînc o mămăliga cu cartofi, brînză de burduf şi smîntînă à la Mamaee şi la maşinuţa mea cu servo-direcţie.

Similar Posts:

O lecție de cultură
Interviuri (II)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *