Mai exact, într-un taxi. Cum s-a întîmplat?

Madrid. 27 de grade. Coafura rezistă.
Am mers cu un taxi după îj de mii de secole. M-am emoţionat şi m-am dat jos în grabă, vădit enervat de prostia taximetristului madrilen care abarnavea™ unde era poziţionat hotelul la care am vieţuit weekend-ul ăsta. Urc în cameră şi-mi dau seama că o parte din mine lipseşte, mă simţeam mai gol. Mă uit împrejur şi încep să iau la numărat: mobil 1, portofel, ţigări… Hm, mobil 2? Ia de caută, şi caută… Pentru ca, într-un final să-mi aduc aminte exact faza în care m-am urcat în taxi şi l-am pus din reflex în mînerul de la uşă. Idiot… Cert e că n-am intrat în trepidaţiile panicoase pe care le prezentam în anii precedenţi cînd căutam şi nu găseam mobilul.

Silvănuca îmi dă o idee genială: “Sună-te!” Zic “bravo” şi mă sun. Nu răspunde. Păi, normal, cum să răspundă? Da’ ce, o fi prost? Mai sun o dată. Nimic. Mi-aduc aminte de cifra mistică 3 pe care o învăţam pentru Bac şi mai acord o ultimă şansă deja fostului meu mobil. Ţîîîîîîîîîîîîîr, ţîîîîîîîîîîîîîr şi…

- Hola.
(variantă tradusă prin amabilitatea mea) 
- Alo, bună ziua. Se pare că ăm uitat telef…
- Dv. sînteţi cel de la Hotel Abba?
- Da.
- Trec eu pe la hotel şi vă aduc telefonul, dar cam în jumătate de oră.
- Ah, păi eu nu pot rămîne acum la hotel, trebuie să plec.
- Bine, atunci o să îl las la recepţie.
- OK, mă duc chiar acum să las vorbă recepţionerului.
- Bine, pe curînd.

Mă duc la recepţie şi le explic situaţia disperată în care mă aflam, citez: “Bună ziua, mi-am uitat un telefon mobil într-un taxi. Tocmai am vorbit cu dumnealui şi va trece să-l lase la Dv.” Las 15 euro ca să-i fie înmînaţi taximetristului. Plec. Mă întorc şi zic: “Eu plec acum şi vin foarte tîrziu. Puteţi să transmiteţi colegilor ce urmează despre aceasta?” Ei: “Sigur că da, nu vă faceţi probleme. Dacă doriţi, putem să trimitem pe cineva să vi-l lase în cameră.” Hai las-o-ncolo, că e prea multă amabilitate dintr-odată.

Ies pe străzi, plec să văd şi eu urbea, cît mai apucam pînă se însera de tot, acompaniat de aceeaşi Silvănuca. Mergem stăm, facem pozne cu aparatul ei (că e mai bengos) şi seara mă întorc la hotel. Eram foarte curios dacă ajunsese mobilu-mi. Merg la recepţie, erau alţii. Le explic că eu sînt omul cu mobilul de la camera cutare şi întreb dacă a venit cumva un taximetrist bla-bla. În acel moment, gogul recepţioner scoate un plic şi începe să-mi extragă pe rînd următoarele:

  • bon în valoare de 10 euro reprezentînd contravaloarea cursei;
  • cei 5 euro care au mai rămas pentru taximetrist;
  • mobilul de diaspora, mînca-l-aş eu pe el şi, ca bonus la reîncărcare…
  • aparatul meu foto, pe care eram convins că l-am lăsat în camera de hotel.

Am rămas interzis (cu excepţia riveranilor) şi cu două întrebări retorice:
1. Vă vine să credeţi aşa ceva?
2. Pe cînd şi în România chestii d-astea?