Mi-a plăcut de un om bun

Întîmplare de ieri seară.

Dădeam turele pămîntului în jurul unei locaţii ca să găsesc şi eu un loc de parcare decent, ceea ce în Spania se petrece o dată la o eră glaciară. Boala românească de a parca la botu’ calului e de domeniul fantasmagoricului aici, putîndu-te numi norocos dacă-ţi laşi maşina la 3-4 străzi de locul unde ai treabă. Şi ajungi în zona respectivă şi te învîrţi ca un coi în căldare numa’-numa’ poate-poate.

Am dat trei ture aseară în speranţa unui bulan, dar nici vorbă. La un moment dat decid să o iau prin altă parte şi ajung la o intersecţie în formă de T. Opresc în mijloc, mă uit în stînga pe strada lungă să văd dacă zăresc vreun loc. Mi se părea mie că văd ceva, dar nu prea eram sigur, aşa că am dat să plec. Un om, care se afla pe treptele casei lui chiar acolo, uitîndu-se în gol şi savurîndu-şi berea deconectat parcă de realitate, îmi face semn dintr-odată că mai încolo e un loc unde-aş putea să-mi las maşina (fix ăla care mi se părea mie că ar fi). Intru pe străduţă, îi fac cu mîna în semn de mulţumire, parchez, închid maşina.

Ne îndreptam pe jos spre locaţie, drumul ducînd prin faţa casei lui. Stătea tot acolo, cu aceeaşi bere, uitîndu-se în acelaşi punct fix. Ajunşi în dreptul lui, îi mulţumesc din nou (de data asta prin viu grai) pentru amabilitatea-i tipic spaniolă. Discuţia a fost scurtă:

– Mulţumesc încă o dată.
– N-aveţi pentru ce.
– La revedere.
– Mergeţi cu Dumnezeu.

Nu ştiu ce să mai zic mai mult, dar în clipa aia parcă am simţit că m-a binecuvîntat. Aşa o privire şi un glas sincer de la un necunoscut n-am întîlnit în viaţa mea. După aia m-am luat cu treabă, aş putea spune că mi-a ieşit din cap de tot, iar acum, cînd m-am trezit de dimineaţă, mi-a venit în minte această întîmplare. Ciudat, dar tare faină senzaţie.

Similar Posts:

Cum să mănînci gratis în Gibraltar
Spania restricţionează din nou accesul românilor pe piaţa muncii

Comments 2

  • Cu adevarat emotionant! Parea un om tare sincer si care parca, desi era amarat, nu avea grija zilei de maine! Parca acolo traia de cand lumea, pe acele scari, binecuvantand oamenii care trec prin zona! Ciudat, incredibil, inaltator si in acelasi timp foarte emotionant…mai exista si oameni cumsecade pe lumea asta!

  • Cand mi se intampla chestii de genul asta imi dau seama ca sunt norocos ca am ajuns in Spania…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *