Marea oftică

Ca şi cum totul mergea de minune, trebuia să mai apară în peisajul mediatic încă o păţanie făcută de însăşi persoana-mi. Am pierdut pozele din ţară. Din nou minunatele Chei ale Zănoagei s-au dus pe apa pîrîului ce le străbate. La fel şi tot Branul şi tot litoralul românesc. La fel şi pozele minunate din piscina hotelului, ca de altfel instantaneele pur româneşti (care vorbeau de la sine) surprinse pe plajele din ţară. La fel şi minunata ciorbă de fasole cu afumătură servită în pîine de la Braşov. La fel şi Sinaia. La fel şi hîrbul aflat fix la intrarea în Bucureşti dinspre Ştefăneşti folosit drept reclamă, pe care scria ţanţoş şi fercheş mesajul “VÎND BUTOAE”. Se pare că orice colaj care include Cheile Zănoagei este blestemat. Acum un an, după ce am făcut poze la respectivele chei, m-am gîndit eu că sintagma “format” din camera foto reprezintă schimbarea formatului pozelor. Poate chiar le şi pune în ramă deja butonul ăla. Am apăsat voios OK şi minunea s-a produs. Toate pozele erau pierdute. Anul acesta am avansat, tîmpenia fiind determinată de noul leptoc achiziţionat în care am salvat pozele, dar cum sînt gomos şi nu îmi place Windows Vista, l-am şters. Ghiciţi cu ce? Cu tot cu poze. Iar cum XP-ul nu a vrut să meargă pe acest microb ce se numeşte calculator, am instalat din nou Vista. Cu alte cuvinte, o chinuială degeaba şi o mulţime de poze dispărute. Oare FBI-ul, CIA-ul sau NSA-ul le-or găsi dacă-şi pun mintea la contribuţie? În concluzie, să fiu de rîs şi de bătaie de joc!

În altă ordine de idei, am dobîndit răceala bombardîndu-mi corpul cu Nurofen, Aspirină şi Paracetamol Sinus. Sfînta Treime şi-a făcut treaba, nemaiapelînd la Amin-ul zis şi Fervex. A fost ceva de genul: “În numele Nurofenului Răceală şi Gripă, al Aspirinei şi al Sfîntului Paracetamol Sinus, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Fără Amin. Cu această blasfemie şi a luării numelui Domnului în deşertul Gobi, dau legătura în studio, cu promisiunea că diseară pun diacritice şi văd eu ce mai inserez prin zonă.

A, şi se pregătește un domeniu nou.

Mai tîrziu
Este seară, am inserat deja diacriticele după cum se poate observa cu retina în libertate. Am găsit totuşi o poză dintre cele care au apucat să mai supraviețuiască. Numele benzinăriei spune tot.

Similar Posts:

Pentru moment...
Furtuna dinaintea liniştii

Comments 5

  • se pare ca Zanoaga asta ne creeaza probleme, cred ca mai trebuie sa facem trei drumuri pentru a reusi sa pastram si noi amintiri de acolo:))
    pacat de pozele profesionale realizate in acele zone mirifice….
    sa fii de ras:))
    hasta la vista, baby….

  • La tercera, la vencida ! (comme on dit en français)

  • :)) =)) “şi mă gândeam că format schimbă formatul pozelor!” şi faza cu FBI, CIA la fel de tare. Dar şi eu ştiam să-ţi recuperez pozele dacă eram în contact atunci. Este vorba numai despre un utilitar numit Hiren’s Boot CD. 😉 Oricum. Prea tare.

  • Data viitoare cind mai ajung la Cheile Zanoagei, precis la fel se va intimpla. Dupa aceea, te voi contacta negresit.

  • :)) aşa să faci. Te ajut cu mare plăcere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.