Mai uşor cu studiatul

El Ayuntamiento de Málaga ha multado con 600 euros a un alumno del Conservatorio de Música Manuel Carra por tocar el violonchelo un sábado a las once de la mañana.

Dacă n-aţi înţeles (puţin probabil), traduc: Primăria oraşului Málaga a amendat un elev al Conservatorului de Muzică Manuel Carra cu 600 de euro, pentru că a cîntat la violoncel într-o sîmbătă la 11 dimineaţa. În semn de protest, directoarea Conservatorului a anulat pe loc toate reprezentaţiile studenţilor, precum şi concertele educative ale Filarmonicii ce urmau să aibă loc în luna mai în sala de concerte a respectivei instituţii. Asta în condiţiile în care la 3 noaptea vine maşina de luat gunoi şi face aşa o gălăgie de te trezeşte din somn. Şi asta tot în condiţiile în care dacă se construieşte o casă în geamul tău, încep ăia să bată şi să troncăne de la 7 de dimineaţă. Iar tu n-ai cui să faci gît. Însă elevul nostru violoncelist deranjează. Exact ca şi mine. Să vă povestesc.

De cînd mă ştiu am avut probleme cu studiatul în casă. Chiar dacă nu o făceam foarte mult (a se vedea unde am ajuns), era suficient cît să enervez o dementă de vecină. Nu eram studios din cale afară. De multe ori o înduplecam pe săraca Mama să mă scutească de studiat, pe diverse motive: ba că mă doare burta, ba că e sărbătoare, ba că mîine o să studiez dublu ş.a.m.d. Dar şi cînd trebuia să studiez, o făceam între anumite ore (10-14, 17-20), ca să nu deranjez foarte tare vecinii, avînd în vedere că locuiam într-o casă cu pereţi subţiri dintr-un cartier foarte liniştit al Capitalei. Doar lătratul cîinilor pe care îmi venea să-i schingiuesc mă scotea din minţi. După o vreme s-au potolit.

Dar să revin la dementa mea, care, pe deasupra, era şi actriţă (şi încă mai e). Avea un program aşa pe de-a-ndoaselea, că exact cînd începeam eu să scîrţîi din instrumentul din dotare, mă pomeneam cu mă-sa la uşă. Mă-sa care, bineînţeles, era primită de Super Mamaee.

Mă-sa: Bună ziua, doamna C.
Super Mamaee: Bună ziua, doamna M.
Mă-sa: Ştiţi, doamna C., O. tocmai a venit de la Pl. şi e obosită, ar vrea să doarmă puţin. Îl puteţi ruga pe Nicuşor să nu mai studieze?
Super Mamaee: (finuţă) Doamna M., este trecut de ora 5 după-masă, aşa că îmi pare rău.

Şvvvrrrfft, uşa-n nas! După care continuam. Nu treceau mai mult de patru sau cinci note, că ziceai că se cutremura casa de cum bătea în perete dementa. Şi mai şi, urla ca bezmetica în camera ei că să înceteeeez cu cîntaaaatul!!! Dar laşa abia dacă venea să sune la uşa mea să-mi zică asta personal (prilej bun de scandal).
Pînă într-o zi cînd şi-a luat inima de piatră în dantura-i ascuţită, a ieşit din casă, a mers trei paşi pînă la uşa mea şi a sunat. Bineînţeles că tot Super Mamaee a deschis. Atunci i-am auzit glăsciorul iritat care ţipa la Mamaee, care n-avea nicio vină. N-am vrut să pierd şansa vieţii mele, am lăsat vioara şi arcuşul pe pat şi am ieşit afară. Ce a urmat, nu vă puteţi imagina şi nici nu detaliez, că n-are rost.

Acum, la doi ani de la plecarea mea din ţinuturile vangheliene, dementa a scăpat de mine, dar a rămas cu femeia care o îngrijeşte pe Super Mamaee şi care vorbeşte ceva mai tare ca să o poată auzi Mamaee. Că cîr, că mîr, că de ce urli, că vreau să dorm!!! Dar dementa e f*tută-n cap şi nu înţelege că Mamaee are 91 de ani şi că abia mai aude. Ei îi trebuie linişte de înmormîntare. Vezi, ai grijă ce-ţi doreşti!
Şi la sfîrşit, din partea mea Liviu Guţă, dedicăm acest link pentru toate femeile demente din lume.

credit ştire, credit poză

Similar Posts:

Treburi cîntăcioase
The Voca People

Comments 5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *