Sună un pic ciudat titlul, dar are un dram de înţeles. De fiecare dată cînd ajung în orice oraş în zona pietonală din centru, îi zic că se cheamă Strada Lipscani. Invariabil, bulevardul mare pe unde merg toate maşinile cu fală şi cinste se va denumi Magheru. Sînt două dintre cărţile de vizită ale oricărei urbe. Aici întîlneşti lumea bună, cei care ies pe-afară să dea o plimbare, iar dacă e iarnă, să se uite la beculeţe şi să caşte gura pe la vitrine. Din ce în ce mai puţini sînt cei care ies să facă cumpărături, avînd în vedere că, de regulă, majoritatea magazinelor aflate în zona 0 sînt destul de costisitoare.

Aţi observat un lucru curios? De fiecare dată cînd ajungi în centrul unui oraş, mergi să-i vizitezi biserica/catedrala/bazilica. Să luăm ca exemplu Braşovul unde orice turist se va plimba pe Lipscaniul lor numit Republicii şi va vizita Biserica Neagră. Cam aşa e peste tot. După aia fiecare e liber să facă ce vrea. Sînt de părere că unul dintre cele mai bune locuri unde poţi bea o cafea se află în centru, la o terasă/cafenea cu vedere la catedrală. Este un must aparte. La fel cum şi cea mai bună metodă de a lua pulsul unui oraş este să îi foloseşti reţeaua de transport public, în special tramvaiul.

Şi cam atît. Nu ştiu ce mi-a venit să scriu despre asta. Poate pentru că am fost aseară în centru şi am trăit nişte momente de solitudine pe Lipscaniul lor, în care am putut să-mi adun gîndurile cum nu am mai făcut-o demult şi să meditez la nemurirea chucknorrisiană a sufletului. În pozele următoare se poate vedea lejer ce atmosferă liniştitoare am experimentat şi singurătatea atît de necesară uneori pe care am savurat-o din plin.