La mulţi ani !

Intră dirijorul într-o zi la repetiţie şi începe treaba. În clipa în care dă din mînă, în loc ca lumea să cînte ce dirija el acolo, bagă toţi un “La mulţi ani!” pentru un coleg de-al lor care devenise tată (acest obicei se întîmplă mai cu seamă ori de cîte ori e ziua vreunuia din orchestră). Dirijorii se găsesc de fiecare dată în postura ingrată de a aştepta să-şi facă lumea damblaua, să se ridice în picioare ăl aniversat, toţi să aplaude la mişto (sau nu) şi să întrebe unde se ţin felicitările, masa şi dansul. Dar dirijorul nostru de azi, de cum a auzit primele note ale celebrei melodii, s-a făcut roşu la faţă, s-a enervat şi a oprit deodată dezmăţul celor care cîntau. “STOP! Ce e porcăria asta? Cît vă mai bateţi joc? Opriţi-vă imediat şi cîntaţi ce aveţi pe pupitre!” Lumea a încremenit pe loc, era prima oară cînd se întîmpla aşa ceva. Repetiţia a continuat, dar tensionat.

Dîndu-şi seama că a greşit, dirijorul (care era şi un genial compozitor recunoscut la scară mondială) compune un “La mulţi ani!” de împăcare în stilul altor lucrări ale sale. Scuza a fost că tot timpul se cîntă fals, prost,  la bătaie de joc şi măcar să cînte şi ei ceva ca lumea. Numele lui este Igor Stravinsky iar titlul lucrării Greeting Prelude.


Similar Posts:

Călduţ
Cine ştie să joace Hearts ?

Comments 7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *