Odată am primit cadou o talangă cu ceas şi cronometru. Eram foarte mic şi deci foarte fericit. Alb cu butoane verzi şi galbene, cronometrul respectiv reprezenta tot ce-mi doream de la viaţă în acel moment. Apoi, cum era şi firesc, s-a stricat de la prea multă fîţîială. Am primit altul mult mai urît, pe negru, pe care, la rîndu-i, l-am stricat. De-atunci singurele mele cronometre pe care le-am mai folosit au fost cele de pe telefonul mobil. Cea mai mare distracţie din copilăria adolescenţei era să nimeresc fix la o secundă. Nefiind totuşi chiar aşa de imposibil, într-o vreme ajunsesem să-mi iasă din prima.

Ca să vedeţi ce fel de îndeletniciri mai poate avea omul la 3 jumate noaptea, aveţi publicată în medalion fotografia cu al meu divertisment nocturn de ieri. De data asta, ambiţia a fost mult mai mare, avînd în vedere că am un telefon care nu afişează la sutimi, ci la miimi de secundă. Adică am nimerit fix la o secundă, fără nicio miime în plus sau minus. Nu au fost prea multe încercări, ceea ce vedeţi în poză fiind între a zecea şi a cinşpea, deci chiar aş putea spune că am rulat fin. Cu această ocazie deosebită mi-am mai atins un ţel în viaţă. Urmează femeia cu mustaţă.