Înjur ! Că pe cine înjur, habar n-are româneşte

O înjur pe aia de deasupra mea care e o cretină şi o idioată, arată ca o schilodenie neajutorată, are faţă de maimuţă şi e obsedată de corectitudinea din bloc. Intră ea în garaj odată cu mine, ea parchează prima, eu al doilea, ea se duce înăuntru, eu la un minut după ea. Găsesc uşa de la intrare închisă. N-ar fi lăsat-o pentru nimic în lume deschisă ca să nu mă mai strofoc eu să caut cheia de la intrare. Cine ştie, dacă intra vreun hoţ în intervalul menţionat? Adică hoţul care nu avea cum să se afle în curte, avînd în vedere gardurile, poarta, totul încuiat. Deci, e nebună.

Şi o mai înjur şi pentru tocurile în care umblă ca piţipoanca prin casă, de zici că sînt ca picătura chinezească. Şi mă mai şi scoală din somn. A naibii pielea pe ea, fir-ai de rîs, de bătaie de joc şi toate cele. Huă, urîto!

pîsî: ce bine e cînd te descarci…