În sfîrşit, la mare…

Postul de astăzi este inedit pentru faptul că este redactat într-o ambianţă debordantă şi plină de farmec. O să descriu un pic zona în care mă aflu, în binecunoscutul stil “Nu mă mai suport”. În faţa mea se înalţă semeaţă o bicicletă acvatică lîngă care m-am adăpostit de vînticelul ce adie mai mult decît uşor în aer. În stînga mea se află papucii, apoi o altă bărcuţă şi chiringuito-ul El Copo. Sub mine prosopul meu cu Miami Beach, sub el o rogojină, pentru ca la bază să se afle nisipul fierbinte al Costei del Sol. În spate, turişti, nu foarte mulţi la număr, care stau şi se bronzează ba citind o carte în limbi pe care nu le-aş înţelege vreodată (de ex. olandeză), ba jucîndu-se cu miile de copii pe care îi au, ba ascultînd muzică la iPod sau pur şi simplu zăcînd. Şi, după cum era de aşteptat, în partea dreaptă se află minunata mare Mediterană, care azi de dimineaţă, în drum spre serviciu (unde m-am spetit muncind o oră), era liniștită, iar acum prezintă mici valuri al căror zgomot liniştitor te îmbie într-o fantasmă de nedescris. Vîntul care îmi dă tîrcoale aduce cu el miros îmbietor de peşte, în special de sardine. Soarele arde vînjos, iar apa este foarte caldă.

Şi fiindcă mi-a fost lene să mă duc să îmi iau Piz Buin, m-am instalat direct aici la locul meu. Mi-a luat ceva timp pînă mi-am întins rogojina şi prosopul (vîntul e de vină), spre amuzamentul celor din preajma-mi. Dar a venit şi clipa în care şi eu pot să rîd de alţii care vin şi nu reuşesc să-şi întindă catrafusele de plajă. Hihihi, hahaha, hohoho. Celebra ambarcaţiune bișnițară din Puerto Marina şi-a făcut apariţia în turul ei obişnuit pe mare. Eu mai fumez o ţigară, mai beau 6 guri de Coca-Cola şi voi purcede încetişor spre casă.

pîsî: mi-am luat şi Piz Buin. Sîc!