Anul ăsta n-am primit atît de multe mesaje cu “Fie ca”. Totuşi, cele ajunse în telefonu-mi se pot împărţi în două mari categorii:

A) mesajele cu “Fie ca” primite de la nişte numere necunoscute şi fără semnătură la sfîrşit;
B) mesajele de genul “Hristos a înviat (cu întîrziere)”.

Anonimilor cunoscuţi de la litera A le transmit un gînd sincer (oricine-ar fi fost), iar pe inteligenţii de la B îi anunţ că Hristos învie de la Paşti şi pînă la Înălţare (că aşa am învăţat la Religie). Cei ce au pierdut şansa să-mi transmită acest lucru o mai pot face pînă pe 12 mai inclusiv. Dacă nu şi nu, rămîne pentru la anu’, pe 24 aprilie.