Într-o orchestră simfonică nimic nu poate fi mai frumos decît să stai în spate, nimeni să nu te vadă, nimeni să nu te audă. Dar tu eşti fericit. Dacă vioara a II-a este renumită pentru sintagma “gunoiul orchestrei (GO)”, atunci acel ultim pupitru este însăşi “groapa de gunoi a orchestrei (GGO)”. Poţi să cînţi ce vrei, poţi chiar să nu cînţi, poţi să stai cum vrei, să te scarpini în nas şi-n popou, nimeni nu te bagă-n seamă. Dramatic, dar îţi faci treaba. Așa că diseară mă duc să interpretez din nou în direct din GGO minunatul program Swarovski, pentru ca în săptămîna ce urmează să mă aflu cel mai probabil tot la GGO într-un alt program Piotr Ilici.
[…] Brahms ? 3 februarie 2009 Din nou am ajuns la GGO. Cine nu ştie despre ce este vorba, se poate informa la maxim. Cum am mai spus, după lupte seculare care durează de aproape o lună, săptămîna asta […]