După cum vă promiteam aici, Blogocilindrul lui Naicu prezintă în exclusivitate un articol incendiar despre cum fură spaniolii.


Ei bine, am fost la benzinărie să… ghiciţi ce. În Spania, pe timp de noapte trebuie să plăteşti mai întîi şi apoi să bagi benzină. Merg şi zic că vreau de 40 €. Semnez, iau bonul, mă uit pe el şi-mi zic în gînd “ia uite, de 40 de euro bagi 33 de litri”, aducîndu-mi aminte cu nostalgie de vremurile în care un litru de benzină costa 80 şi ceva de cenţi. Termin de alimentat şi deodată observ ceva ciudat. Pe bon scria că sînt 33,31 litri, iar la pompă arăta ca am băgat doar 33,30 litri. Deci mai puţin cu un centilitru faţă de ce era scris pe bon.

De asta nu mai zice nimeni nimic? Ăsta nu e subiect bun de dat în mass-media ca să denigrăm la rîndul nostru imaginea spaniolilor care fură ca nişte nesimţiţi şi fără niciun fel de scrupule din buzunarul nostru, al cetăţenilor cinstiţi, plătitori de taxe şi impozite, al contribuabililor români? Că ei ştiu să o facă foarte bine cînd vine vorba de noi… Astăzi un centilitru, săptămîna viitoare alt centilitru şi uite aşa se fac averile pe seama noastră. Neobrăzaţilor!