Dulşili grai andaluz

Locuitorii din Andalucía posedă un mod foarte personal de a vorbi. O fac peltic, taie cuvinte, elimină litere şi nu înţelegi o iotă din ceea ce spun. Plus că mai vorbesc şi foarte repede.
Povestioara zilei de azi (formată din două subpovestioare) mă duce înapoi în timp şi mă incită în a demonstra încă o dată gradul incomparabil de prostie cu care se confruntă această naţie.

Subpovestioara 1
Eram la un hipermarket foarte cunoscut şi în România, unde intenţionam să efectuez un schimb anual de ulei pentru o maşină marca Ford Escort. Ajungînd la domnişoara aflată intempestiv la ghişeu, îi prezint respectuos salutul meu, expunîndu-i diafan dorinţa mea. 
(text tradus prin amabilitatea mea)

Naicu: Bună ziua.
Ea, numai ea: Bună ziua. Cu ce vă pot fi de folos?
Naicu: Aş dori să fac schimbul de ulei pentru o maşină.
Ea, numai ea: Ce model?
Naicu: Un Ford Escort, model 1993, benzină.
Ea, numai ea începe să caute în catalog. Şi caută… Şi iar caută… Dă foi una după alta, apoi dă înapoi, înainte… Du-te, vino paginal… Schimbă catalogul. Caută puţin, dar e greşit. Revine la primul catalog, pe care îl ştia ea, numai ea. Şi iar răsfoieşte, caută, mişcările i se înteţesc, o picătură de transpiraţie începe să-şi facă simţită prezenţa pe fruntea-i acoperită de un breton agitat, pentru ca apoi să se refuleze în faţa mea printr-o replică de zile mari:
Ea, numai ea: Ăă, nu există Ford Escort.
Naicu: (rîd, mă abţin să n-o fac proastă) Cum adică nu există Ford Escort?
Ea, numai ea: Păi nu este în catalog, deci această maşină nu există. Juan!?!
L-a chemat pe Juan, colegul ei, căruia i-a explicat momentul unic în carieră cu care se confrunta, cerîndu-i un minim ajutor.
Ea, numai ea: Uite, domnul de aici are un Ford Escort, dar nu există maşina asta.
Juan: Cum aşa? E imposibil.
Ea, numai ea: Uite, Juan. Ford S… Sc… Sco… Scor… Scorpio şi nu există Scort.
Juan: Păi e cu E în faţă. Caută la litera E!
Naicu: Dîng, dîng.
Ea, numai ea a găsit după un “aaaaah!” îndelungat modelul uleiului ce trebuie pus la un Ford Escort. De vină e limba lor idioată care prevede că înaintea oricărui cuvînt care începe cu S şi este urmat de o consoană, se pune E (doar în pronunţie, nu şi în scris). Astfel, Steven Spielberg devine în pronunţie Estiven Espilberc.

Subpovestioara 2
Şi aici e vorba de acelaşi model de Ford Escort. Cum spuneam mai sus, au boala de a tăia litere din cuvinte. De exemplu, cuvîntul violines (viori) devine în pronunţie bioline. Sau cuvîntul despues (după) devine în pronunţie dehpue.
Dar cel mai mişto e cînd pronunţia se îmbină cu scrierea, exact ca în fotografia de mai jos a devizului pentru acelaşi Ford Escort.

Similar Posts:

Slăbeşte acum. Întreabă-mă cît
"Care este capitala României ?"

Comments 4

  • nu era mai simplu sa-ti fi luat un Focus :))
    interesanta povestea 🙂

  • =)) Nu stiu cum ai reusit sa nu o faci proasta! Cum sa-ti zica ea ca nu exista Ford Escort ? :)) nu este in catalog, deci nu exista? deci tu ai venit pe covorul lui Aladin? saraca..

  • Eh, esti doar rautacios…fiecare are cate o zi din asta.Se mai intampla.

  • O, doamne, mare ti-e gradina!
    Deci de-aia ai luat Honda “Sivic” , sa poa’ sa pronunte pelticii. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.