De la Sufleţica. În povestea ei ne spune că cel mai mare ghinion al ei este însuşi faptul că s-a născut. Ghinionul pe care l-am avut eu e că s-a dus Mama. Dacă ea era sănătoasă şi trăia în ziua de azi, cred că aş fi fost altfel. Irascibilitatea şi nervii instalaţi odată cu îmbolnăvirea ei m-au schimbat îngrozitor de mult. Vreau să am şi eu linişte.
Şi, că veni vorba de linişte, asta e ceea ce îmi doresc de la 2009, prin leapşa primită de la Ade.
Este o pierdere foarte mare, mai ales la o varsta frageda ca a ta. Totusi eu zic ca ai avut pe ce umar se te sprijini. In schimb eu atunci cand tata a plecat atat de repede din randul nostru, nu am avut nimic, decat marea intrebare “de ce”. E greu… Niciodata nu suntem pregatiti pentru astfel de pierderi.
Pentru astfel de pierderi, nu. Dar uite, de exemplu sint pregatit in orice zi sa ma astept cu un telefon de acasa – acel telefon. 🙁
Oricum, iti multumesc pentru umar.
In ultimii 2 ani eu mi-am pierdut ambii parinti…Nu exista nici o vorba sa aline, nu exista nimic sa acopere golul. Dar aceasta e viata…te incearca…