Doamna Mama

Mă oftic că nu prea am poze cu Mama. Din aceeaşi cauză financiară cu care ne confruntam pe vremuri. Abia acum am şi eu camera foto amărîtă pe care mi-o doream atunci. Astăzi la ora 4:12 AM s-au împlinit trei ani de cînd am stat lîngă ea şi am văzut-o cum şi-a dat ultima suflare. Era foarte agitată în acea noapte în care a venit ambulanţa acasă. Cred că i-au făcut ceva asistentele alea că prea a început să se liniştească după o injecţie chipurile calmant. Respira foarte puternic şi des, ca şi cum ar fi alergat repede să prindă un tramvai gata de plecare aflat la 200 de metri. Nu se mai ridicase din pat de aproape patru luni (doar ce o căram în braţe să îi fac baie), iar boala deja avea un an şi jumătate (chiar dacă doctorii mi-au zis că mai are un an de trăit). Apoi starea de agitaţie a început să scadă în intensitate. Puţin cîte puţin îşi revenea la normal. Parcă mă linişteam şi eu cu ea cînd o vedeam că nu mai suferă de criza aia nenorocită. Dar totul era din ce în ce mai rar. Ca zgomotul unei locomotive pe aburi care încetinea. Pînă cînd s-a oprit de tot şi a ajuns la capătul liniei. De aici începea un alt drum presărat cu flori, linişte şi lumină.

Similar Posts:

Cum mi-ar sta în rol de tată ?
Fără cuvinte...

Comments Closed

Comments 2