Doamna de la Pucioasa

În lungul drum între munte şi cîmpie, am trecut pe înserat prin Pucioasa – o localitate de interes naţional (cum scria pe tăbliţa de la intrarea în oraş), celebră pentru turismul balneo-climateric. Plină de gropi, întunecoasă şi plictisită, Pucioasa nu are indicatoare de orientare rutieră, astfel încît (poate şi din neatenţia mea) am reuşit să ajung la gară. O clădire din cărămidă vişinie, impunătoare faţă de blocurile dărăpănate din jur. Acolo, pe stînga, se afla un boutique deschis. Înfometat şi dornic de o pauză, decid oprirea şi achiziţionarea de produse.

Înăuntru se afla o tanti vînzătoare. Intru, dau bineţe şi mă uit în vitrină. Văzînd 5 soiuri de salamuri tăiate şi nişte brînză topită feliată, mi se face poftă brusc de un sendviş. Întreb dacă are pîine, îmi dă o pîine şi apoi încercam să mă hotărăsc între salam italian şi nu mai ştiu ce era pe acolo, clipă în care îmi spune duduia:
– În niciun caz mezeluri…
– Sînt vechi?
– Mai bine nu luaţi.
– Bine, atunci… daţi-mi o pungă de covrigi de Buzău. Şi pîinea n-o mai vreau.

În acest moment, tanti vînzătoarea sau duduia de la magazin (cum vreţi să-i spuneţi) s-a transformat în doamnă. Pentru că nu mă cunoştea, putea să-şi bage picioarele în stomacul şi durerile mele ulterioare, să-şi vîndă liniştită mezelurile poate expirate şi să nu-i pese. Dar a ales diferit şi pentru asta spun şi eu ca la proteveu “jos pălăria!”

Similar Posts:

Două decenii mai tîrziu
Patru de la low cost

Comments 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *