În lungul drum între munte şi cîmpie, am trecut pe înserat prin Pucioasa – o localitate de interes naţional (cum scria pe tăbliţa de la intrarea în oraş), celebră pentru turismul balneo-climateric. Plină de gropi, întunecoasă şi plictisită, Pucioasa nu are indicatoare de orientare rutieră, astfel încît (poate şi din neatenţia mea) am reuşit să ajung la gară. O clădire din cărămidă vişinie, impunătoare faţă de blocurile dărăpănate din jur. Acolo, pe stînga, se afla un boutique deschis. Înfometat şi dornic de o pauză, decid oprirea şi achiziţionarea de produse.
Înăuntru se afla o tanti vînzătoare. Intru, dau bineţe şi mă uit în vitrină. Văzînd 5 soiuri de salamuri tăiate şi nişte brînză topită feliată, mi se face poftă brusc de un sendviş. Întreb dacă are pîine, îmi dă o pîine şi apoi încercam să mă hotărăsc între salam italian şi nu mai ştiu ce era pe acolo, clipă în care îmi spune duduia:
– În niciun caz mezeluri…
– Sînt vechi?
– Mai bine nu luaţi.
– Bine, atunci… daţi-mi o pungă de covrigi de Buzău. Şi pîinea n-o mai vreau.
În acest moment, tanti vînzătoarea sau duduia de la magazin (cum vreţi să-i spuneţi) s-a transformat în doamnă. Pentru că nu mă cunoştea, putea să-şi bage picioarele în stomacul şi durerile mele ulterioare, să-şi vîndă liniştită mezelurile poate expirate şi să nu-i pese. Dar a ales diferit şi pentru asta spun şi eu ca la proteveu “jos pălăria!”
Bravo ei. Pentru siguranta clientilor ei. Oricum nici ea nici magazinul nu are pierdere. Le da inapoi la retur. :)) Ma ocup cu asa ceva 🙂
That would be “nu AU pierdere”. :-\”
mai sunt si oameni deosebiti si asta e mare lucru