Breaking News “Dinu Lipatti”

Profesorul i-a dat temă elevului: “Îţi dau 10, dacă îmi aduci femei” Noua conducere a şcolii nu-şi aminteşte numele dascălului. La “Dinu Lipatti” s-au raportat mai multe incidente, într-un singur an.


La prima şedinţă cu părinţii, noua conducere a Liceului de Muzică “Dinu Lipatti” s-a trezit cu belea pe cap. O mămică, nemulţumită de sistemul de învăţămînt în general, a relatat pentru toată suflarea adunată în sala de festivităţi cum un profesor i-a propus unul elev de clasa a VIII-a, mai în glumă, mai în serios, să se facă peşte. “Ştie toată şcoala de profesorul de engleză. I-a spus unui coleg de-al băiatului meu, anul trecut: «Îţi dau 10, dacă îmi aduci femei»”, a fost fraza care a îngheţat zîmbetele celor doi directori şi al poliţistului de proximitate, prezenţi în sală. Auditoriul, format din vreo optzeci de mămici şi tătici, a început să chicotească: “Aşa e”! Întîmplarea s-a petrecut marţi seară, cu ocazia deschiderii la Liceul “Dinu Lipatti” a unei şcoli a părinţilor, unde adulţii au fost chemaţi să înveţe despre drepturile copiilor şi metode de prevenire a delincvenţei juvenile.

După şedinţă, directorul adjunct al liceului, Ana Ioan, ne-a declarat: “Noi sîntem directori abia de anul acesta. Chiar ne întrebam despre cine este vorba. O să discutăm cu doamna, să vedem în primul rînd ce fel de mămică e”.

Vineri, la închiderea ediţiei, misterul era rezolvat parţial: profesorul era de engleză, trecut de 60 de ani şi, după incident, i s-a desfăcut contractul de muncă. “A stat foarte puţin la noi, avînd în vedere ce s-a întîmplat! Noi ne-am făcut datoria, nu mai e profesorul nostru, unde o fi acum, nu ştim”, ne-a precizat conducerea şcolii. În mod bizar, deşi toată lumea îşi amintea de acest episod, nimeni n-a fost în stare să ne spună cum îl chema pe profesor, nici dacă s-a mutat la altă şcoală. Nici de la inspectorul şcolar al sectorului 4, Gabriela Postescu, nu am aflat mai multe date. “Au fost mai multe incidente, anul trecut, la «Lipatti». Dar categoric nu-mi amintesc de o astfel de expresie”, ne-a declarat inspectorul, rugîndu-ne să-i acordăm răgaz pentru a verifica rapoartele din anul şcolar precedent.

Printre incidentele amintite de conducerea inspectoratului se numără cazul profesorul suplinitor de desen, Dumitru Movilă, care a fost dat afară din învăţămînt după ce a strîns un elev de gît.

Mulțumiri deosebite pianistului Florin Ciprian Nedelciu (Hamburg, Germania)

Sursa: Gîndul

|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||

ȘI ACUM ȘTIREA DESPRE PROFESORUL DE DESEN…

UN PROFESOR DE LA LICEUL DE MUZICĂ “DINU LIPATTI”

ESTE ACUZAT CĂ A STRANGULAT UN ELEV

Copil strangulat în sala de clasă, de propriul lui dascăl! Greu de crezut, dar s-a întîmplat într-o unitate de învăţământ din Capitală, mai exact la Liceul “Dinu Lipatti”. Elevul este în clasa a VIII-a şi nu înţelege nici acum de ce profesorul de desen a sărit nervos la el, pentru a-l strînge de gît.

Cadrul didactic este anchetat în unitatea de învăţămînt în care predă de Inspectoratul Şcolar Bucureşti, dar şi de Secţia 14 Poliţie şi riscă desfacerea contractului de muncă. Copilul îşi aduce aminte cu frică cum, ieri, la ora de desen, i-a adresat profesorului o întrebare. A fost trimis însă în bancă, spunîndu-i-se că nu trebuie să-l intereseze pe el aşa ceva. După care, a sărit pur şi simplu asupra lui.

“Profesorul a început să mă înjure în toate felurile, a venit nervos la mine, roşu la faţă şi mi-a băgat mîna în gît, m-a ţinut strîns cîteva secunde, forţîndu-mă să mă eliberez, mi-a dat câteva palme. (…) Speriat, am ieşit afară din clasă, după ce mi-a dat drumul”, a spus Mircea, elev în clasa a VIII-a.

Părinţii copilului au făcut plîngere împotriva profesorului la Secţia 14 Poliţie şi spun că doresc ca cel care le-a agresat copilul să fie pedepsit.

“Nu cred că acest profesor mai are ce căuta în şcoala românească şi sunt surprins că astăzi l-am văzut intrînd la ore ca şi cum n-ar fi nicio problemă, mergînd la copii să le predea şi eventual căutîndu-şi următoarea victimă”, susţine Florin Gighileanu, tatăl lui Mircea.

Profesorul care l-a strangulat pe copil se apără, spunînd că elevii sunt obraznici şi este greu să faci faţă unei clase cu 30 de copii.

“Sînt foarte obraznici şi avînd în vedere profilul liceului sunt mai originali, mai ciudaţi. (…) Practic, nu are de ce să îmi pară rău, nu a fost mai nimic, nu aveam de unde să ştiu că o să fie şi o urmă de zgîrietură, am apăsat şi atît”, a explicat Dumitru Movilă, profesorul de desen.

Elevii Liceului “Dinu Lipatti” susţin că dascălul a mai agresat şi alţi colegi. Conducerea Inspectoratului Şcolar a declanşat o anchetă în cazul profesorului Dumitru Movilă.

Sursa: Realitatea.net, 5 martie 2008

Similar Posts:

Să rîdem cu Igudesman şi Joo
Party time

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *