Mă bucură faptul că de data asta nu sînt cercetătorii britanici de la un renumit institut de ştiinţă cei care descoperă substratul acestei expresii neaoşe. Singura explicaţie logică pe care mi-o închipui este aceea că să faci trei mişcări în doi timpi este ceva de-a dreptul incredibil. Ţinîndu-se cont de faptul că omul este o fiinţă raţională care dedică fiecărui timp cîte o mişcare, a reuşi să faci 3 pe 2 reprezintă creşterea cuantumului de mişcări la 0,66/timp.
Cu toate astea, dacă mergem înapoi în istorie, ajungem undeva în 1983 cînd compozitorul polonez Krzysztof Penderecki a compus Concertul nr. 1 pentru violă şi orchestră, lucrare în care, undeva aproape de sfîrşit, apare măsura de doi timpi şi trei mişcări, aceasta fiind compusă din două pătrimi şi trei şaisprezecimi (foto). Asumîndu-mi în totalitate cele enunţate mai sus, declar public că expresia la care se face referire în acest articol provine mai mult ca sigur din repertoriul concertistic polonez. Kthnxbye.
e naspa si plictisitor ce naiba noi vrem sa ne spui pe scurt nu sa o lalai dar ce sa fac fiecare are vorba lui